Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Volosevici: ADI Termo Prahova nu este înscrisă ca asociaţie, iar nouă ne expiră contractul cu Veolia în mai 2022!

15 iulie 2021
Share:
1bb07be5-22e9-4a6a-8b33-117b6cd2adf1.jpg

de Sabina Costache

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe data de 15 mai 2022 expiră contractul cu operatorul Veolia Energie Prahova privind serviciul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în Ploieşti şi că este îngrijorat având în vedere lentoarea cu care Consiliul Judeţean Prahova se ocupă de înfiinţarea asociaţiei care gestionează acest aspect. 

Pentru acest serviciu, Consiliul judeţean Prahova a constituit Asociaţia de dezvoltare intercomunitara de utilitati publice Termo Prahova în mai anul acesta, iniţiativa fiind acceptată de Primăria Ploieşti şi aprobată de consiliul local în luna iunie.

De atunci, Primăria Ploieşti a solicitat prin două adrese Consiliului Judeţean Prahova urgentarea demersurilor necesare pentru înregistrarea asociaţiei având în vedere termenul de expirare a contractului municipalităţii cu Veolia.

„A trebuit să stăm să ne rugăm pentru a semna statutul, ca unul dintre documente care dădeau drumul la procedura de înscriere. În acest moment, ADI nu este înscris ca asociaţie. Nu a fost o modalitate elegantă prin care am reuşit să lucrăm cu Consiliul Judeţean, luând act din presă şi monitorizând convocatorul pentru proiecte de hotărâri ale CJ. Am pus 450.000 de lei aşa cum ni s-a cerut, imediat, pentru că niciodată nu voi putea permite luxul să ne jucăm cu aşa ceva. În niciun caz nu îmi doresc ca în 15 mai 2022 să nu avem furnizare de agent termic. Îmi exprim îngrijorarea publică pentru că lucrurile par să meargă într-o viteză care nu este deloc în regulă”, a declarat Andrei Volosevici.