SLTP: "Angajaţii TCE Ploieşti nu şi-au primit integral salariile la data stabilită prin contract"

Sindicatul Liber al Transportatorilor din Ploieşti a transmis o scrisoare deschisă primarului Ploieştiului, prefectului judeţului Prahova şi Guvernului României prin care înştiinţează că angajaţii TCE Ploieşti nu şi-au primit integral salariile la data stabilită în contractul colectiv de muncă.
"Această situaţie nu e o noutate, este o practică mai veche cauzată de nerespectarea contractului de delegare a gestiunii de către consiliul Local al Municipiului Ploieşti indiferent de timpuri. Denigrata TCE SA nu îşi permite să nu îşi îndeplinească îndatoririle ce-i revin prin contractul mai sus menţionat, din respect pentru ploieşteni şi mai ales pentru lege, şi este obligată astfel să îşi sacrifice proprii angajaţi", anunţă sindicatul.
Sindicaliştii se tem că pe fondul aplicării ordonanţei trenuleţ, salariaţii TCE Ploieşti vor avea foarte mult de suferit, ajungând iar să-şi primească salariul în rate săptămânale, ceea ce va conduce pentru cei mai mulţi dintre ei la somaţii de la băncile unde au credite.
foto arhiva