Polițeanu: Primăria Ploiești a reușit să plătească toate restanțele mai vechi de 3 luni
Primarul Mihai Polițeanu a anunțat, în urmă cu puțin timp, că Primăria Ploiești a reușit să elimine, atăzi, plățile restante mai vechi de 3 luni. Totodată, au fost reduse restantele cu peste 33 de milioane de lei, acestea urmând a fi plătite integral până la finalul lunii aprilie 2025.
"La preluarea mandatului, în urmă cu 5 luni, în condiții de aproape 0 lei în visterie, aveam plăți restante pe capitolul de funcționare în valoare de peste 80 de milioane de lei. Din această sumă, arieratele (plăți restante mai vechi de 3 luni) reprezentau aproape 60 de milioane de lei", a precizat primarul.
Greul nu a trecut, spune primarul, care spune că, pe lângă reducerea salariilor din primărie, la începutul lunii aprilie, e nevoie in continuare de reducerea cheltuielilor de funcționare.
"Nu putem face investiții dacă suntem iresponsabili cu banul public. În primul rând, fața orașului nu se schimbă dacă toți banii se duc pe salarii, subvenții, angajați pe pile și contracte păguboase. În al doilea rând, băncile nu vor să ne împrumute știind ce țepari am fost în trecut. Și încă tragem ponoasele după asta", a precizat Polițeanu, care crede că aceste eforturi se vor vedea într-un an în oraș .