Ploieştenii din Malu Roşu sunt deranjaţi de faptul că operatorul de salubritate nu ridică la timp deşeurile textile din containerul special amplasat în faţa magazinului Profi. Duminică după amiază, mai mulţi saci cu haine şi încălţăminte erau lăsaţi în jurul containerului, mult prea mic pentru necesar.
"Când a fost amplasată ghena asta specială, m-am bucurat că pot sorta textilele. Dar este mult prea mică pentru cât e nevoie, se pare, că deseori se umple şi oamenii sunt nevoiţi să pună pe lângă. Cam ca la programul ăla cu peturile, SGR. Arată deplorabil şi după ce că oricum nu avem un loc de joacă prin apropiere şi trebuie să stau cu copilul să se plimbe cu bicicleta pe aici, acum mai trebuie să ocolească şi mormanul acesta", a explicat Geanina P, o riverană.
"E prima dată când văd containerul ăsta. Stau tot în cartier, dar mai departe de aici şi las dintotdeauna haine şi încălţăminte uzată în pungă curată lângă ghenă să le ia cei care au nevoie. În general, dispar repede. E bun şi sistemul ăsta, dar dacă se face atâta mizerie că nu se adună la timp, nu e cine ştie ce", spune un alt trecător.
În Ploieşti au fost amplasate 9 astfel de containere în 8 zone: Bulevardul Bucureşti în staţia de autobuz, la Gara de Sud în faţa centrului comercial Winmarkt Big, în staţia Coreco la Hale, pe strada Malu Roşu în faţa magazinului Profi, pe Şoseaua Vestului în faţa fostului cinema Modern, pe strada Domnişori la intersecţie cu strada Libertăţii, pe strada Mihai Bravu la intersecţie cu strada Chimiei şi la capătul străzii Poştei la intrare în benzinăria Mol.