Pianista Ioana Maria Lupaşcu ne-a părăsit în această dimineaţă! Avea 45 de ani!

Pianista Ioana Maria Lupaşcu a încetat din viaţă în această dimineaţă după ce a fost înfrântă de o boală nemiloasă. Săptămâna trecută, mulţi ploieşteni au donat sânge pentru Ioana care era internată în Institutul Oncologic din Bucureşti, dar Dumnezeu a ales să o ia la El mai devreme decât putem suporta toţi cei care am cunoscut-o. Solist concertist la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploieşti, Ioana a încântat cu interpretarea ei mii de oameni, iar acordurile pianului său însufleţeau şi mai mult versurile recitate de buna sa prietenă, actriţa Daniela Nane, cea cu care iniţiase proiectul Pianul cu poeme.
Ioana s-a născut în Brăila în urmă cu 45 de ani şi înainte ca pianul să o aleagă, a fost jurnalist la mai multe publicaţii. Acum colabora la revista Lace Magazine în care scria despre... muzică. De 11 ani, Ioana era mama unei fetiţe, pe care nu a expus-o în mediul online. Ioana era o persoană discretă şi de o fineţe sufletească rar întâlnită în aceste vremuri tulburi.
"Muzica este terapie și vindecare în același timp, pentru că poate ridica vibrația, iar cu o vibrație ridicată se pot produce vindecări. Muzica compusă este metamorfozată de interpret cu trăirile lui proprii și astfel se duce către ascultător. Eu mă vindec pe mine în fiecare zi, pentru a alchimiza ceea ce dau mai departe, publicului. Am vindecat traume, emoții închise adânc în mine și continui să vindec. Unele traume s-au materializat în diverse dezechilibre în corp, însă învăț cu fiecare zi să mă vindec, învăț să trăiesc.” Ioana Maria Lupascu ( sursa: Q Magazine ) Citeste întregul articol aici
Pentru toată bucuria pe care ne-ai dat-o, Ioana, ne rugăm ca Dumnezeu să-ţi aline sufletul în Împărăţia lui! Drum lin spre îngeri, Ioana!