Patru copii din Mimiu, primii agresori identificaţi de poliţie, în urma scandalului de aseară
Poliţiştii ploieşteni i-au identificat pe câţiva dintre autorii atacului cu pietre de miercuri seară din cartierul Mimiu. 4 copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani i-au huidit pe artiştii care veniseră să le cânte colinde şi au aruncat cu pietre în ei şi maşinile cu care veniseră aceştia, supăraţi că nu au primit şi cadouri materiale.
Artiştii de la Teatrul "Toma Caragiu" şi Filarmonica "Paul Constantinescu" au mers în cartier pentru un spectacol de colinde în cadrul unui proiect al primăriei care şi-a dorit să aducă spiritul sărbătorilor în fiecare cartier al oraşului.
"În urma aprofundării cercetărilor, polițiștii au identificat o parte dintre persoanele bănuite de comiterea faptei de tulburarea ordinii și liniștii publice, ca fiind 4 minori cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, care au fost citați împreună cu părinții, pentru a se prezenta la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Totodată, cercetările sunt continuate pentru identificarea și celorlalte persoane implicate.
De asemenea, reprezentanții uneia dintre instituțiile implicate, au înaintat o plângere pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și amenințare.
Astfel, cercetările polițiștilor au fost extinse și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și amenințare, pentru luarea tuturor măsurilor legale care se impun", se arată într-o informare a IJP Prahova.
foto arhiva