Muzeul de Artă din Ploiești organizează joi vernisajul expoziției Elegii- Ovidiu Paștină
Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” vă așteaptă, astăzi, 12 februarie 2026, la ora 17.00 la vernisarea expoziției Elegii a lui OVIDIU PAȘTINA artist în pictură, acuarelă, desen și tapiserie.
Curatori: Alice Neculea, expert artă, șef-secție Artă și Olive Mircea, istoric și critic de artă.
La eveniment va participa și familia artistului.
Evenimentul se dorește a fi o bine-meritată aducere aminte a celui ce a fost, artistul Ovidiu Paștina, o expoziție retrospectivă cuprinzând lucrări intrate în patrimoniul muzeului ploieștean, alături de cele din colecția familiei artistului.
Expoziția va sta la dispoziția publicului în perioada 12 februarie – 15 martie 2026.
Născut la Alba-Iulia în 20 noiembrie 1934, absolvă Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secția pictură, în anul 1959, când își începe cariera la Ploiești. Trei ani mai târziu, în 1962, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Odată cu încheierea studiilor expune cu regularitate în expozițiile județene și regionale organizate la Ploiești, în expoziții colective naționale, face parte din grupuri de artiști români prezenți peste hotare cu lucrări de pictură, grafică, acuarelă, tapiserie: participă la schimburi de practică cu studenții bulgari, făcând parte din delegația condusă de maestrul Alexandru Ciucurencu în țara vecină, la Sofia, Veliko Tîrnovo, Plovdiv (1957); participă la o excursie documentară organizată de UAP din România la Kiev, Moscova, Sankt Petersburg, Zagorsk (1965); apoi la o croazieră de lucru la Ialta, Soci, Suhumi și Batumi (1968); prezent la Simpozionul de Artă monumentală, împreună cu pictorul Constantin Berdilă, la Moscova, Sankt Petersburg, Vilnius, Kaunas, (în cadrul schimburilor reciproce între Uniunile de creație din România și U.R.S.S.) (1975), este participant la Simpozionul Internațional de Pictură găzduit în Bojentsi Bulgaria (1979); este comisar propus de U.A.P. la expoziția 6 pictori români găzduită de Galeria Vigado, Budapesta (1983); participă la Simpozionul Internațional de Pictură din Gällivare, Suedia (1993); îl întâlnim la Simpozionul Internațional de Pictură organizat în Partoș, Alba-Iulia (2002),este prezent la a XI-a ediție a taberei internaționale de creație „Dan Platon” Ploiești (2000).
Astfel, expune în Praga, Kosice, Varșovia, Moscova, Sankt Petersburg, Sofia, Rotterdam, Gabrovo, Skopje, Prilep, Viena, Budapesta, Stuttgart, Gällivare lucrări cum ar fi: Cărturari, Voivozi, Cantată, Odă, Cantilenă, Unde, Ritmuri, Sfânta Masă, Agora, Semne și pulsații, Arc peste timp, Matcă, Taina luminii, Anotimpuri, Semn astral.
Ploieștiul, orașul care l-a adoptat este cel unde a expus cele mai multe dintre expozițiile sale personale, dar mai mult decât atât, este beneficiarul mai multor lucrări de artă monumentală, semnate Ovidiu Paștina, care înfrumusețează aspectul citadin:
◊ 1970 – mozaic, Cărturarii, Școala Generală nr. 25 (Berthelot) Ploiești, împreună cu Nicolae Bălaj;
◊ 1974 – decorație interioară, Elemente spațiale, complexul B.T.T. Bușteni, cu Petre Popovici;
◊ 1972 – mozaic, Sportul, Liceul „I.L. Caragiale” Ploiești, împreună cu Petre Popovici și Ion Hoeflich;
◊ 1966 – mozaic, Magazinul universal „Nord” Ploiești;
◊ -mozaic, Palatul Administrativ Prahova, cu Vasile Celmare și Viorel Mărginean, Ploiești;
◊ 2001 – sgrafito, Pulsații, Centrul de transfuzie sanguină Ploiești, cu Ștefan Manolache;
Privind înapoi în timp, iată câteva repere – cronologic așezate – ce marchează recunoașteri ce jalonează cariera artistului:
◊ 1954 – premiu obținut la Expoziția Studențească de Arte Plastice, București, cu lucrarea Amurg de toamnă, pictură pe carton;
1958 – Diplomă de Onoare, Festivalul Republican al elementelor fruntașe din școlile și institutele de artă (student anul V);
◊ 1978 – Premiul pentru Artă monumentală al U.A.P. din România, dobândit împreună cu Vasile Celmare și Viorel Mărginean;
1980 – Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române, cu Vasile Celmare și Viorel Mărginean;
1995 – Medalia „Ars Longa Vita Brevis” acordată de Consiliul Județean Prahova;
◊ 2011 – Diploma de Onoare la 10 ani de la înființarea Societății Culturale „Ploiești – Mileniul III”;
2013 – Diploma „Cecilia Cuțescu-Storck” la centenarul Academiei de Studii Economice din București;
◊ 2014 – Titlul de Cetățean de Onoare al municipiului, acordat de Consiliul Local
Ploiești.
„Virtutea supremă a picturii lui Ovidiu Paștina pare a fi atenția lui profundă. Pe el atenția îl oprește pe loc și îl adâncește în ceea ce este atât de mult încât devine capabil de a vedea mireasma lucrurilor. El pare a spune goethean mereu în gând cu mersul melodic al pânzei pictate, cu tonul și cu totalitatea poetică a tabloului: „Culoarea stârnește o mare bucurie în oameni. Ochiul are nevoie de ea ca de lumină” Cu atenția sa profundă și meditativă, cu talentul său de a ieși din sine și de a se „instaura” în lucruri, pictorul nostru nu relevă excesele lumii ci doar confirmă lumea ca bună, frumoasă, armonică, revelatoare și necesară. (…)
Lumea picturii lui Ovidiu Paștina este descifrată în orizont personal fără a avea pretenția că instituie un dincolo transcendent, așa cum se întâmpla în pictura fratelui său Horea Paștina, un dincolo de orizont, o cădere a sinelui dintru sine. (…)
În felul lui, pictorul cântă măreția lumii pe care o vede așezat fiind față în față cu ea. El lasă lumea să fie, consimte la existența în ea, caută să facă lumea și lucrurile să fie așa cum sunt ele în sinele lor imediat.
Prin el, prin acest pictor, se desăvârșește obișnuitul ca obișnuit.”
(Oliv Mircea, critic și istoric de artă – Catalogul „Ovidiu Paștina pictură/ acuarelă/
desen/ tapiserie, Elegii”)








