Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Motociclistul accidentat la Dumbrava a decedat la spital

4 aprilie 2025
Share:
img-20240828-wa0004-jpg-1724840083.jpg

Motociclistul implicat în accidentul rutier de la Dumbrava a decedat la spital.

În aceasta dimineață, o femeie de 47 de ani, care conducea un autoturism, pe Drumul Județean 101F a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 21 de ani.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală atât a conducătorului moto cât și a unei minore de 15 ani.

Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Din cauza leziunilor suferite conducătorul moto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest urmând să îi fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpa.

Info IJP Prahova 

Foto arhiva