Fundaţia Comunitară Prahova continuă, şi anul acesta, proiectele importante care dezvoltă judeţul

Fundaţia Comunitară Prahova are planuri mari pentru prahoveni şi în 2025. Primele două proiecte au fost deja lansate în ianuarie şi îşi aşteaptă beneficiarii. Totodată, Fundaţia va continua să implmeneteze proiectele mai vechi, care au aşa demult succes în Prahova: Fondul Științescu Prahova, Fondul Prahova pentru Educație și Fondul de Burse sau Cercul Faptelor Bune. Toate pentru ca Prahova să aibă şansa la o schimbare în bine prin proiecte mici care pot fi replicate la scară mare.
Pe 22 ianuarie la Ploiești a fost lansat Boardul de Sustenabilitate, un program național inovator care pune bazele colaborării între sectorul public și cel privat pentru un viitor mai sustenabil în comunitățile din România. Inițiativa este dezvoltată de Coca-Cola HBC România, prin platforma #DupăNoi și Federația Fundațiilor Comunitare din România, alături de PENNY România și Fundația Comunitară Prahova.
"Aici, în Prahova, ne bucurăm să dăm startul inițiativelor de sustenabilitate și mediu din program prin:
-deschiderea primului hub comunitar, numit CIVITECA - locul unde creativitatea și colaborarea se întâlnesc. Situat în centrul Ploieștiului, la ultimul etaj din Turnul cu Ceas al Halelor Centrale, spațiul va găzdui mici evenimente și cafenele comunitare, ateliere educaționale, conectând tinerii, profesorii și organizațiile locale pentru a genera soluții inovatoare. Te așteptăm la Civiteca să povestim despre cum putem schimba Prahova împreună.
-lansarea apelului de proiecte „Sustenabil în cartier”. Încurajăm microcomunitățile din Ploiești să propună inițiative care îmbunătățesc calitatea vieții în cartierele din Ploiești și aduc comunitatea împreună, fie că vorbim despre grădini urbane, stații de compostare, spații comune revitalizate sau ateliere educative. Grupurile de inițiativă, organizațiile non profit sau unitățile de învățământ pot câștiga finanțări de până la 5.000 euro pentru activarea comunității ploieștene. Pentru detalii, accesează pagina dedicată programului AICI. Termen limită pentru aplicații: 30 martie 2025", ne-a povestit Bianca Dăniţă, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Prahova.
Pe parcul acestui an, Fundaţia Comunitară Prahova va continua să investească în educație, alături de parteneri, prin programele Fondul Științescu Prahova, Fondul Prahova pentru Educație și Fondul de Burse, susținând inovația și inițiativele creative prin proiecte de știință, amenajarea de spații educaționale, activități pentru copii și tineri și accesul la oportunități academice și profesionale valoroase.
Dincolo de o nouă ediţie a Cercului Faptelor Bune, evenimentul care reunește proiecte locale care au nevoie de sprijin și oameni inimoși dornici să le susțină, va fi organizată şi o nouă ediţie a #SuperCursaFaptelorBune - Semimaraton Ploiești, unde fiecare kilometru parcurs susține proiecte importante pentru comunitate.
Proiectele importante se discută cel mai bine în cadrul întâlnirilor din cafenelele comunitare, care vor aduce la aceeași masă oameni, problemele comunității și soluții pentru un oraș mai bun.
Fundaţia aşteaptă sugestii de la prahoveni pentru proiecte cât mai bine ţintite. "Dacă ai alte idei sau proiecte care crezi că ar putea aduce un impact pozitiv în comunitate, dă-ne un mesaj și hai să povestim mai multe. Ne-ar plăcea să le auzim, să le discutăm și, de ce nu, să le transformăm împreună în realitate!