Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Eveniment deosebit la Ploiești de Ziua Consumatorilor. Sunt așteptați la discuții elevii și studenții

10 martie 2025
Share:
438089127-828496059304329-4505927737161427715-n-jpg-1721834897.jpg

Zilele Consumatorilor se desfășoară, în această perioadă, la Ploiești

Cotidianul on line INFO PLOIEȘTI CITY și Asociația Experților Serviciilor Sociale și Medicale Profesionale Pro Vitae organizează, săptămâna aceasta, Zilele Consumatorilor Ploiești. 

Astfel, miercuri, 12 martie 2025, de la ora 11.30, va avea loc, în aula UPG Ploiesti, un eveniment denumit „Non Stop Consumator”. 

Evenimentul se adresează în special tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 25 ani.

„Invităm toate instituțiile publice, care au timp și doresc să transmită un mesaj tinerilor din sală să ni se alăture. 

Camera de Comerț, Spitalul Județean Prahova și Spitalul Municipal Ploiești, ISU Prahova, IJJ Prahova, IJP Prahova, Penitenciarul Ploiești, Prefectura Județului Prahova, Primăria mun. Ploiești, Consiliul Județean Prahova”, este anunțul organizatorilor.

De asemenea, la eveniment sunt invitate școlile din Prahova, precum și Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești, iar participanții vor fi aleși, la nivelul fiecărei școli, în funcție de rezultatele la activitățile extrașcolare.

Printre cei prezenți se vor afla și elevii Clubului Sportiv Scolar Ploiești și ai altor cluburi sportive din Prahova.

Toți participanții vor primi diplome și cadouri din partea sponsorilor.

În spațiul din afara locației, se vor organiza diverse tombole, puncte de vânzare de produse hand made și jocuri cu premii.

10 procente din încasările noastre se vor duce către Fundația Praf de Stele Turnu.

Parteneri : ANPC, UPG, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, SGU Ploiești și CSM Ploiești.

Festivalul Zilele Consumatorilor se desfășoară în perioada 12-15 martie și a fost organizat cu dorința de a conștientiza micii consumatori de drepturile, dar și de obligațiile lor. 

Astfel, continuăm acțiunile de informare desfășurate în fiecare an, la nivel național, în contextul sărbătoririi, pe data de 15 martie, a Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor.

Comunicat de presă 

Erata: Organizatorii au schimbat locația evenimentului care fusese anunțată inițial ca fiind Sala Sporturilor.