Din 20 septembrie reîncepe proiectul „DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere”. Află programul!
În această toamnă, începând cu 20 septembrie, proiectului „DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere” ajunge din nou aproape de comunitățile din diverse zone ale orașului, invitându-i pe copii, alături de întreaga familie, să (re)descopere magia teatrului. După succesul de care s-a bucurat pe parcursul edițiilor anterioare, proiectul revine cu noi surprize, spectacole interactive și momente de neuitat pentru toți cei care vor alege să fie parte din această experiență.
Organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, „DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere” își propune să reprezinte, în continuare, o modalitate inedită de a facilita accesul unui număr cât mai mare de iubitori de teatru la spectacolele noastre și să creeze o experiență culturală unică în locuri familiare și accesibile publicului. Astfel, diverse spații publice din cartierele ploieștene se vor transforma, pentru o zi, în scene de teatru în aer liber, unde personaje îndrăgite și povești binecunoscute vor prinde viață prin talentul actorilor secției Teatrul de Animație pentru copii și tineret „Imaginario”.
„DUPĂ BLOCURI – teatru în cartiere” devine, astfel, o oportunitate de a cultiva pasiunea pentru teatru și de a aduce arta în mijlocul comunității, într-un mod prietenos și la dispoziția tuturor categoriilor sociale, accesul la fiecare dintre reprezentațiile din programul evenimentului fiind gratuit.
Programul evenimentului este următorul:
• sâmbătă, 20 septembrie, ora 10.00 – Parc Aurora Vest – Prostia omenească;
• vineri, 26 septembrie, ora 18.30 – Școala „Nicolae Bălcescu”, Cartier Malu Roșu - Prostia omenească;
• sâmbătă, 27 septembrie, ora 10.00 – Parc „Mihai Eminescu”, Sud – Prostia omenească;
• vineri, 17 octombrie, ora 18.30 – Parc OZN Nord – Cântăreții din Bremen;
• sâmbătă, 18 octombrie, ora 10.00 – Loc de joacă, str. Arieșului, Cartier Mihai Bravu – Cântăreții din Bremen;
• vineri, 24 octombrie, ora 18.30 – Parc Libertății Vest – Cântăreții din Bremen;
• sâmbătă, 25 octombrie, ora 10.00 – Parc Cina Nord – Cântăreții din Bremen;
• joi, 30 octombrie, ora 18.30 – Grădinița Nr.30, Bulevardul București – D’ale lui Păcală;
• vineri, 31 octombrie, ora 18.30 – Parc Nord, zona McDonald’s – D’ale lui Păcală.







