Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a fost gazda unui eveniment inedit: o întâlnire de dialog public, iniţiată de către conducerea Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești. Investitorul rus și-a propus să aibă întâlniri cu reprezentanții autorităților publice pentru a afla de la aceștia care sunt proiectele de interes major în care rafinăria s-ar putea implica.
De altfel, de câţiva ani, Rafinăria Petrotel Lukoil este un partener activ al Primăriei Ploieşti atunci când vine vorba de programe sociale, sponsorizând sau realizând direct mai multe locuri de joacă în municipiu. Alături de Clubul Rotary Ploieşti, de cinci ani, face plantări pe fosta groapă de gunoi a Ploieştiului, iar cu Universitatea Petrol şi Gaze are o relaţie veche şi fructuoasă, care se regăseşte în proiecte de cercetare şi dotări ale laboratoarelor. În plus, mulţi studenţi de la facultăţi de profil petrochimic fac practică în rafinărie, iar unii rămân ulterior ca angajaţi.
În cadrul evenimentului, G.L. Ovsyannikov, șeful Departamentului Relații Publice al companiei Lukoil a prezentat atât activitatea companiei peste tot în lume, cât și planurile de viitor ale acesteia, planuri în care sunt incluse întotdeauna proiectele sociale la care Lukoil participă.
La eveniment a participat şi prefectul judeţului, Mădălina Lupea, care a declarat: " Salut implicarea conducerii rafinăriei în programe ca împădurirea de pe Centura de Est a Ploieștiului, acolo unde oricine poate să vadă că puieții plantați acum cinci ani au devenit o pădure tânără și puternică, dar și amenajarea mai multor locuri de joacă pentru copiii ploieștenilor. Totodată, sprijinul pe care îl acordați constant Universității Petrol și Gaze din Ploiești pentru a-și derula programele de cercetare nu pot fi trecute cu vederea. Știm că sunteți mereu în mijlocul comunității și că periodic organizați campanii umanitare prin care îi ajutați pe cei mai puțin norocoși și pentru asta vă mulțumim!”
La eveniment au mai participat Cristian Ganea, viceprimarul Municipiului Ploiești, Aurelian Gogulescu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, Dan Dănulescu, directorul general adjunct al Petrotel Lukoil Ploiești și mai mulți reprezentanți ai societății civile, dar și șefii unor direcții publice deconcentrate din Prahova.
Astfel de evenimente vor avea loc de două ori pe an sub forma unor mese rotunde unde participanții vor prezenta proiectele pe care vor să le dezvolte pentru comunitatea locală.