De Ziua Mondială a Teatrului, actorii Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ vin la Ploieşti la un eveniment cu intrare liberă

Ziua Mondială a Teatrului va fi aniversată la Ploieşti printr-un eveniment deosebit. Pe 27 martie 2024, de la ora 18.00, oricine doreşte să lege un dialog cu doi mari actori români Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc este invitat la filarmonica din Ploieşti, acolo unde se va desfăşura evenimentul „Un magistru, doi magiștri”.
Organizatorii, adică Fundația Geo Barton, alături de Primăria Municipiului Ploiești, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Mun. Ploiești, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și Asociația Eurospirit, îşi aduc contribuţia la celebrărea artei teatrale și implicarea tinerilor în acest domeniu.
Programul evenimentului care se desfăşoară sub egida proiectului Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024 va include:
• Dialoguri deschise cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, în care aceștia vor împărtăși experiențe și povești din cariera lor bogată în lumea teatrului românesc și internațional.
• Proiecții scurte de filme sau fragmente din spectacole celebre în care cei doi actori au avut roluri memorabile, oferind publicului ocazia de a se bucura de talentul lor remarcabil.
• Sesiuni de întrebări și răspunsuri, în care participanții vor avea șansa de a pune întrebări directe celor doi actori și de a intra într-un dialog interactiv.
Accesul publicului va fi liber.
Începând cu ora 16, tot miercuri, aceeaşi îndrăgiții actori Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc vor trece pragul Muzeului ”Ion Luca Caragiale” Ploiești, din strada Kutuzov, nr.1, sectie a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, pentru o întâlnire de suflet despre Teatru și lumea lui Caragiale. Intrarea la eveniment este liberă!