Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Consilierii PNL Ploieşti susţin că au soluţia pentru acordarea subvenţiei la termie din 15 octombrie

3 octombrie 2023
Share:
Dezbatere publică pentru majorarea tarifului la termie în Ploieşti

Printr-un comunicat de presă emis în această dimineaţă, grupul consilierilor PNL anunţă că "a identificat soluția pentru deblocarea situației referitoare la acordarea subvenției la apă caldă și căldură începând cu data de 15 octombrie". Potrivit PNL Ploieşti, Termo Ploieşti, furnizorul de agent termic al Ploieştiului, are de recuperat peste 30 de milioane de lei de la Primăria Ploieşti. 

"În acest sens, suma datorată de Primăria  Ploiești pentru plata facturii care reprezintă subvenția acordată populației pentru luna MARTIE (aproximativ 9 milioane de lei) va fi compensată la plată cu returnarea împrumutului acordat societății la momentul înființării ei în luna octombrie a anului trecut. Prin stingerea acestei datorii se creează cadrul legal (nu mai există arierate) pentru aprobarea unei hotărâri de Consiliu Local referitoare la acordarea subvenției la prețul de furnizare a apei calde și căldurii pentru sezonul rece. Decizia a fost luată în urma dialogului cu reprezentații societății Termo Ploiești și a fost agreată atât de membrii Consiliului de Administrație al societății, cât și de Adunarea Generală a Acționarilor.

Reamintim că primăria înregistrează la această dată datorii către societatea Termo Ploieşti de peste 30 milioane de lei, ultima factură achitată integral fiind cea care reprezintă subvenția pentru luna FEBRUARIE.

Ne manifestăm îngrijorarea că modul defectuos în care primarul Andrei Volosevici înțelege să achite facturile, cu întârzieri de peste 6 luni de zile, va crea mari probleme în perioada sezonului rece putând genera blocarea întregului sistem centralizat de termoficare și, în cel mai rău caz, falimentarea societății Termo Ploiești", se arată în comunicatul grupului consilierilor PNL Ploiești.