Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Concursul "Mărturii etnografice" îşi premiază câştigătorii. La eveniment puteţi vedea expoziţia cu fotografii document!

14 mai 2024
Share:
afis-jpg-1715683466.jpg

Vineri, 17 mai 2024, începând cu ora 11.00, va avea loc la Salonul „Orion” (etajul al II-lea al Palatului Culturii din Ploiești) vernisajul Expoziției Mărturii etnografice (expoziție cu fotografii document) și, totodată, premierea concurenților.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 17 – 31 mai 2024 (program de vizitare: luni – joi, orele 9.00 – 16.00; vineri, orele 9.00 – 13.30).

De asemenea, cu prilejul Zilei Naționale a Portului Tradițional, prin amabilitatea doamnelor Elena Stoian din comuna Telega, Loredana Florentina Clinci și Constanța Richea din comuna Valea Doftanei, vom prezenta piese de port tradițional din zona Prahovei și vom menționa contribuțiile actuale ale acestor iubitoare de tradiție și frumos la conservarea și promovarea elementelor de port tradițional specifice zonei noastre.