Ce spectacole vedem la Teatrul "Toma Caragiu", săptămâna aceasta! Unele sunt deja Sold Out

O comedie care a avut premiera în urmă cu aproape două secole, adaptarea unui text jovial și emoționant, cu origini în îndepărtata Japonie, o piesă contemporană scrisă de cel considerat a fi „maestrul farselor”, spiritul cehovian într-o versiune a autorului englez David Hare sau un basm din folclorul rusesc ce ofera celor mici valoroase lecții de viață sunt aduse în fața publicului de montările pe care le veți putea urmări în această săptămână pe scenele Teatrului „Toma Caragiu”.
PIATRA DIN CASĂ – vineri, 7 februarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O montare a unei piese scrise de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, care ilustează, cu umor, personalități și mentalități din Moldova mijlocului de secol XIX.
Într-o perioadă în care căsătoria era considerată o oportunitate de a obține o zestre bogată, și nu o uniune bazată pe dragoste și respect reciproc, cucoana Zamfira, o văduvă ambițioasă, speră să o mărite cât mai repede pe Marghiolița, fiica sa, pentru a scăpa de grija ei și a se putea dedica nestingherită noii sale relații cu doctorul Franț. Această reprezentație este Sold Out.
BEKKANKO – vineri, 7 februarie, ora 18.30, sala Teatrului de Animație Imaginario
O poveste atipică despre iubire, altruism, acceptare și sacrificiu, plasată într-un univers în care realul și fabulosul se împletesc armonios.
Yuki, o fată oarbă crescută doar de tatăl său, se confruntă cu răutățile zilnice ale unora din membrii comunității din care face parte. În vârful muntelui la baza căruia se află satul în care locuiește Yuki, trăiește Bekkanko, un drăcușor timid, sensibil și complet lipsit de aptitudinea de a face rău. În loc să inspire frică, prezența lui aduce râs și compasiune. Când drumurile lui Bekkanko și Yuki se intersectează, între cei doi se creează o legătură neașteptată, care depășește granițele lumilor lor diferite, iar Bekkanko ia curajoasa hotărâre de a o ajuta pe fată să își recapete vederea.
FUNNY MONEY – sâmbătă, 8 februarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Întorcându-se acasă de la serviciu cu metroul, Henry, un contabil din Londra, ia din greșeala o servietă în care descoperă o sumă fabuloasă de bani. Presupunând că banii au fost obținuți ilegal și că nimeni nu va informa poliția despre lipsa lor, acesta îi propune soției sale, Jean, să plece împreună la Barcelona.
Contrar așteptărilor, Jean nu îi împărtășește entuziasmul, iar Henry se vede prins într-un vârtej de minciuni și situații neprevăzute, din care nu lipsesc personajele surpriză. Această reprezentație este Sold Out.
IVANOV – duminică, 9 februarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Un spectacol despre complexitatea sufletului uman, a vieții și a relațiilor interpersonale, ce explorează profunzimile unui suflet prins într-o perpetuă căutare a echilibrului, unde curajul se împletește cu renunțarea, captiv într-o societate care nu-l interesează și într-o lume ale cărei sensuri nu le înțelege. Prin intermediul protagonistului său, Nikolai Ivanov, un moșier falit, măcinat de dileme existențiale, Cehov descrie un univers uman care pare să stagneze și o individualitate pierdută în propriile contradicții.
CĂLUȚUL COCOȘAT – duminică, 9 februarie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario
Inspirat de un basm rusesc scris de P. Ersov, spectacolul „Calutul Cocosat” spune o poveste plină de tâlc despre prietenie, devotament, perseverență și aparențe înșelătoare, ce îl are în prim-plan pe tânărul Ivanuska, fiul unui gospodar înstărit, al cărui ogor era distrus de o făptură fără chip. Ivanuska reușește să își ajute tatăl, dar cade victima invidiei fraților lui mai mari, fapt ce determina o serie de încercări, piedici și greutăți, pe care va reuși să le învingă cu ajutorul amicului său de nădejde din lumea necuvântătoarelor, înzestrat cu puteri magice.
Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.