Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Ce spectacole puteţi vedea la finalul săptămânii la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti!

28 noiembrie 2023
Share:
311697690-559214826204859-8162324286972092882-n-jpg-1696324126.jpg

Finalul de săptămână vine cu spectacole deosebite pe scena Teatrului "Toma Caragiu" din Ploieşti. Dacă nu sunteţi plecaţi de acasă în mini vacanţa de 1 decembrie, vă puteţi bucura de 2 piese de teatru fermecătoare. 

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu” se va juca premiera ACASĂ LA TATA.  Un spectacol scris și regizat de Mimi Brănescu, ce oferă o perspectivă contemporană, cu accente ludice, asupra complexității umane, a legaturilor și vulnerabilitatilor interpersonale și a conflictelor dintre generații, din care nu lipsesc orgoliile, invidia și gelozia. Indiferent unde se află, într-un sat uitat de lume sau în capitală, dacă sunt încă tineri sau spre sfârşitul vieţii, celibatari sau cu responsabilitatea unei familii, fiecare personaj gravitează în felul său în jurul neîmplinirii, dar continuă să spere, conștient sau nu, la un viitor mai bun.

Sâmbătă, 2 decembrie, și duminică, 3 decembrie, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu” se joacă piesa FIUL, dar la ambele reprezentaţii biletele au fost vândute în totalitate.  O montare tulburătoare despre un subiect sensibil al zilelor noastre, depresia adolescentină, ce explorează felul în care un tânăr încearcă să gestioneze un context familial complex, marcat de divorțul părinților, dar și  eforturile acestora de a-și salva fiul și de a-i restabili echilibrul emoțional. 

Duminică, pe 3 decembrie, de la orele 10.30 și 12.00, în sala Teatrului de Animație Imaginario, cei mici se pot bucura de povestea DOMNUL NOSTOC ȘI CABANA CĂRȚILOR. Cu personaje fermecătoare și o poveste plină de candoare, spectacolul aduce un omagiu lecturii și descoperirii bucuriei care se dezvăluie în paginile cărților și reprezintă o incursiune fascinantă în universul magic al acestora alături de domnul Nostoc și domnișoara Filomene, doi locuitori aparte din Orașul Surprizelor.

Biletele sunt disponibile la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, telefon 0244 522 774 sau online, pe site-ul nostru, www.teatruploiesti.ro, în secțiunea Program spectacole.