Pompierii militari prahoveni acționează, în aceste momente, pentru salvarea unor persoane peste care a căzut peretele unei case în municipiul Câmpina, B-dul Carol I, in timp ce se efectuau lucrări de subzidire a unei construcții.
Pentru gestionarea acestei situații, au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere, un container multirisc, o autospecială de primă intervenție și comandă și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă.
Este vorba despre doua persoane de sex masculin, cu vârste de aproximativ 30 ani și, respectiv, 55 ani. Una dintre acestea a fost prinsă până la brâu, conștientă, fiind extrasa deja dintre dărâmături. Cea de a doua victima este acoperita complet si pompierii acționează pentru a ajunge la aceasta.
Prima victima extrasa, barbat 55 ani, este conștientă, cu traumatisme la nivelul membrelor inferioare. Se lucrează pentru extragerea celeilalte victime, care se afla în stare de inconștiență.
Update: Victima a fost extrasă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 ani. Din nefericire, in ciuda tuturor eforturilor, victima a fost declarată decedată.
ISU Prahova