COD ROȘU de grindină, in nordul județului Prahova, astăzi, 9 iunie intre orele 13:25 - 14:00.
Fenomene prognozate: grindină de dimensiuni medii/mari, averse torențiale care vor cumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie pentru urmatoarele localități: Telega, Scorțeni, Bănești, Cosminele.
A fost emis mesaj de avertizare RO-ALERT pentru localitățile vizate.
Recomandări:
Evită deplasările pe durata avertizării meteorologice.
În situația manifestării vântului puternic, întrerupe orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostește-te în imobile sau spaţii închise, care să îți asigure protecţia;
Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.
Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.
În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.
Decuplează întrerupătorul general de energie electrică. Scoate aparatele electrice din priză.
Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.
Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.
Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.
Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei www.fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
ISU PRAHOVA