Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

A fost descoperit un cadavru uman într-o anexă dezafectată din Ploiești

24 iunie 2025
Share:
lumanare

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați, la data de 24 iunie a.c., prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat din municipiul Ploiești, cu privire la faptul că, în incinta unei anexe a unei clădiri nelocuite situate pe strada Carpenului, ar fi fost descoperit un cadavru uman.

La fața locului s-a deplasat, de urgență, o echipă operativă formată din polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, criminalistică și ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Din dispoziția conducerii Poliției Române, la fața locului se deplasează specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică.

În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat. Cadavrul a fost identificat în interiorul unei anexe dezafectate.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Revenim cu detalii. 

*PRECIZARE*

Update: In urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că nu a fost vorba despre un cadavru, ci despre un manechin băgat într- un sac. In baza acestei descoperiri, IJP Prahova a transmis următoarele: 

 

În toate cazurile sesizate, *Poliția Română are obligația legală să acționeze în baza prevederilor Codului Penal și Codului de Procedură Penală.*

 

În mod concret, în cazul sesizat astăzi, prin 112, *polițiștii au derulat toate activitățile din competență*, respectiv, delimitarea locului semnalat, iar, *după informarea procurorului competent, acesta a dispus efectuarea cercetării la fața locului.*

 

Facem precizarea că polițiștii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezența unui cadavru uman, ci au obligația să conserve locul faptei, până la venirea reprezentanților serviciilor de medicină legală.

 

Reiterăm faptul că, *având în vedere natura sesizării și pentru a preveni orice contaminare a eventualelor probe biologice, sacul nu a fost manipulat de către polițiști.*

 

Și în acest caz, IPJ Prahova a respectat toate normele legale în vigoare.

 

*Obiectul, în care se afla cadavrul semnalat, a fost preluat și transportat de către o echipă specializată a Serviciului de Medicină Legală,* către sediul instituției.

 

Ulterior, în prezența specialiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale, precum și a experților din cadrul Institutului Național de Criminalistică, *sacul a fost deschis, stabilindu-se în mod oficial faptul că în interior se afla un manechin,* și nu un cadavru, așa cum s-a sesizat la 112.

 

Facem, din nou, precizarea că *polițiștii au obligația legală ca, în astfel de situații, ca cea sesizată astăzi, la 112, să deruleze toate activitățile legale din competență.*

 

De asemenea, menționăm că *reprezentanții mass-media au fost informați, transparent, în dinamică, cu privire la sesizarea de la 112, precum și cu privire la aspectele rezultate în urma cercetărilor.*