marți , 19 ianuarie 2021
Acasă / Administratie / Începe recepţionarea noilor apartamente ANL din cartierul Libertăţii din Ploieşti

Începe recepţionarea noilor apartamente ANL din cartierul Libertăţii din Ploieşti

Primăria Municipiului Ploiești a demarat procedura de recepție a celor 120 de unități locative nou construite în cartierul Libertății. Locuințele respective vor fi destinate, în principal, chiriașilor primăriei care au fost evacuați din imobilele ce au făcut obiectul legilor proprietății.

Vreau sa precizez că toate dosarele pentru astfel de locuințe, aflate în evidența noastră, vor fi atent analizate, încât repartizarea noilor locuințe din strada Libertății să fie efectuată legal și echitabil.

De asemenea, vreau să vă informez că luăm în considerare să acordăm o parte dintre aceste unități locative cadrelor medicale, care își desfășoară activitatea în spitalele din orașul nostru.  În prezent, depunem eforturi pentru a identifica soluții legale concrete, pentru ca aceste locuințe să poată fi repartizate personalului sanitar.

Apreciez tot efortul depus de reprezentanții unităților spitalicești din Ploiești în lupta cu COVID-19, iar atragerea și păstrarea resurselor umane competente, în acest domeniu, rămân obiective importante pentru mine. Trăim un context social și economic complicat și plin de încercări, iar astfel,  intenționăm să oferim un sprijin și o motivare serioasă cadrelor medicale care vor avea determinarea să rămână să profeseze în cadrul comunității ploieștene.” a declarat, în acest context, primarul Andrei Liviu Volosevici.

comunicat de presă

Verifică şi

Şcolile se redeschid pe 8 februarie, doar dacă numărul îmbolnăvirilor de covid 19 nu va creşte iar

După ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că şcoala va reîncepe cu elevii în unităţile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *