56% dintre cuplurile din România recunosc cumpărături pe care le ascund partenerului. Află pe ce se duc banii!

Un studiu comandat de Provident relevă faptul că 85% din cuplurile din România şi ţin veniturile împreună, dar 56% dintre ele au şi cheltuieli secrete. Studiul a arătat că aproape două treimi dintre românii cu vârsta până în 40 de ani și care sunt într-o relație au cheltuit cel puțin o dată în ultimul an bani fără știrea partenerului. Studiul a fost realizat de compania de cercetare de piață Novel Research și relevă faptul că bărbaţii sunt cei mai predispuşi la astfel de cheltuieli. 6 din 10 bărbați au răspuns afirmativ la întrebarea „ați cheltuit bani fără știrea partenerului în ultimul an?”. Aproape jumătate dintre femei s-au dovedit și ele ,,infidele financiar’’.
Un alt motiv care îi determină pe români să nu împărtășească anumite cheltuieli cu partenerul este chiar teama de acesta sau, mai bine spus, teama că partenerul nu ar aproba cheltuiala ,,secretă’’. 23% dintre respondenți au motivat astfel infidelitatea financiară. Tot teama, de data aceasta de ceartă sau chiar de despărțire, îi determină pe 13% dintre români să-și ascundă cheltuielile de partener. De asemenea, orgoliul este decizional în cheltuirea banilor proprii și aproape 18% dintre români cred că ce fac cu banii este treaba lor și nu trebuie să dea socoteală nimănui.
Cheltuielile făcute pe ascuns au și un punct comun: atât bărbații cât și femeile spun că, în majoritatea cazurilor, au cumpărat diferite cadouri - 24%. Bărbații recunosc că au cheltuit bani fără știrea partenerei pe alcool și țigări, electronice și electrocasnice, ieșiri în oraș și jocuri de noroc sau video, în timp ce femeile au cumpărat produse cosmetice, îmbrăcăminte și încălțăminte și lucruri pentru copii.
Cel mai predispus segment la acest fenomen este cel între 20 și 30 de ani, 35% dintre cuplurile tinere având percepția că partenerul/a cheltuiește bani în mod iresponsabil, în special bărbații.