Recent, Consiliul Județean Prahova a implementat numărul unic de telefon, prin care persoanele fizice sau juridice pot obține informații legate de activitatea administrației județene, a instituțiilor din subordine și pot sesiza aspecte ce țin de competența consiliului județean.
Linia telefonică nou înființată este apelabilă din orice rețea de telefonie, cu tarif normal, fiind disponibilă 24 de ore din 24. Astfel, locuitorii Județului Prahova pot avea o comunicare mai eficientă cu administrația județului, iar deciziile importante pot fi luate într-un timp mai scurt.
Numărul unic – 0244.920 este gestionat de Compartimentul Monitorizare și Relații Publice, din cadrul Direcției Județene de Pază,entitate aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova.
comunicat de presă
Te-ar putea interesa si:
Administratie
Program modificat de sărbători pentru Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești
Administratie
Primăria Ploiești a lansat licitația pentru reabilitarea a 24 de km de rețea termică
Social
Aluniș rămâne în continuare cu restricții la consumul de apă potabilă. Anunțul DSP Prahova
Administratie
Grădiniţa 35 din Ploieşti a fost închisă, după ce Distrigaz a sistat furnizarea gazelor
Administratie
DSP Prahova: Apa din 6 din cele 13 localităţi cu probleme este, de astăzi, potabilă
Administratie
Amenzi în Târgul de Crăciun de la Ploiești pentru nerespectarea normelor ISU


