S-a stabilit: Femeia omorâtă pe Bulevardul Republicii a traversat regulamentar!

Poliţiştii ploieşteni au stabilit cu certitudine că femeia omorâtă aseară pe bulevardul Republicii într-un accident rutier se afla pe trecerea de pietoni atunci când a fost izbită de autoturism. Aceasta avea 62 de ani.
Din cercetări a reieşit faptul că trupul femeii a ajuns la aproximativ 20 de metri de trecerea de pietoni din impactul puternic. Era greu de crezut că un om la această vârstă să fi traversat într-o zonă în care ar fi trebuit să se caţere pe un gard şi să evite nişte tufe, când trecerea de pietoni era atât de aproape. De altfel, aşa cum scriam şi aseară, cititorul care ne-a trimis fotografiile cu zona accidentului, a auzit bubuitura din apartamentul situat la etajul 8 al unui bloc vecin. Autoturismul soferului de 40 de ani, care cel mai probabil a avut viteză şi nu a încetinit aşa cum ar trebui în preajma trecerii, a fost şi el avariat serios, ca dovadă a impactului puternic.
Pe numele şoferului a fost făcut un dosar penal pentru ucidere din culpă. Rămâne ca magistraţii să stabilească partea lui de vină în acest accident.