Prefectura Prahova şi celelalte instituţii ale statului angrenate în rezolvarea acestei probleme atrag atenţia turiştilor şi localnicilor staţiunii Buşteni că în pădure există un urs rănit care poate deveni agresiv din cauza condiţiei sale.
In noaptea de 15/16 iunie 2017, pe raza orasului Busteni, animalul s-a refugiat in padure, dupa ce a fost lovit de un autoturism.
La nivelul Institutiei Prefectului Judetul Prahova s-a luat legatura cu gestionarul Fondului Cinegetic, cu reprezentantii Garzii Forestiere, ai Garzii de Mediu, ai Directiei Silvice si cu autoritatile locale.
Au fost constituite echipe formate din jandarmi, reprezentanti ai Ocolului Silvic si Fondului Cinegetic, care patruleaza in zona pentru protejarea populatiei.
Prin intermediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Prahova si al Politiei Locale Busteni a fost informata populatia cu privire la existenta unui potential pericol determinat de existenta animalelor sălbatice în general si a unui urs ranit, in special.
"Recomandam locuitorilor si turistilor sa evite deplasarile in padure sau, in cazul in care acestea sunt absolut necesare, sa nu se abata de la traseele de patrulare stabilite de autoritatile competente" se arată într-un comunicat.
Totodată cei care observă ursul rănit trebuie să sune de urgenţă la numărul unic 112, dar în niciun caz să se apropie de animal. Dacă întâlnirea se produce la o distanţă foarte mică este indicat ca oamenii să facă zgomote puternice pentru îndepărtarea sălbăticiunii.
fotografie cu caracter ilustrativ