Weekend magic în Ploieşti, pe Bulevardul cu Castani. Vor fi spectacole şi concerte!
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, îi invită pe cei mici, dar și pe toți cei care păstrează vie în suflet bucuria și inocența copilăriei, să ia parte la două zile speciale, dedicate fanteziei, jocului și spectacolului.
Duminică, 31 mai, și luni, 1 iunie, Bulevardul Castanilor se va transforma într-un tărâm de poveste, iar teatrul, muzica, dansul, jocurile interactive și momentele de animație stradală cu personaje fabuloase și impresionante păpuși gigant vor da viață unei lumi pline de culoare și veselie.
Publicul va avea ocazia să descopere spectacole de teatru inspirate din povești îndrăgite, susținute de actorii Secției Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, de concerte interactive prezentate de trupa „Coloricii”, precum și de ateliere de mânuire și surprize menite să aducă zâmbete pe chipurile tuturor participanților.
Programul este următorul:
Duminică, 31 mai
Ora 10:00 – Concert „Coloricii suntem noi” – Trupa Coloricii;
Ora 11:30 – Spectacol „Motanul încălțat” – Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario.
Luni, 1 iunie
Ora 11:00 – Spectacol „Ferma animalelor” – Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario;
Ora 12:00 – Atelier de mânuire a marionetelor;
Ora 16:00 – Concert „Coloricii și pisicuța Pis” – Trupa Coloricii;
Ora 17:30 – Spectacol „Cântăreții din Bremen” – Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario.








