Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Video şi foto: Ce am făcut o săpătămână în frumoasa insulă Corfu!

29 iulie 2022
Share:
dji-0610-jpg-1659102820.JPG

În ultima săptămână din luna iunie am plecat în mult aşteptata vacanţă la mare. Am ales Grecia şi de data aceasta pentru că ne dăm în vânt după peisajele superbe, mâncarea bună şi ospitalitatea localnicilor. Anul trecut am mers cu maşina în Albania, ţara aflată la 3 km de insula grecească Corfu, dar nu am reuşit să trecem cu feribotul  Marea Ionică pentru a ne bucura măcar o zi de experienţa corfiotă, din cauza programului pe care ni l-am făcut. Aşadar, atunci când am găsit bilete de avion low cost la 115 euro de persoană nu am mai stat pe gânduri şi ne-am făcut bagajele pentru o săptămână în Corfu. 

Insula muntoasă din sudul Greciei ne-a ademenit cu verdele ei, peisaje stâncoase care îţi taie respiraţia şi nu în ultimul rând istoria sa tumultuoasă. În mod normal, după cum citisem şi ne-au spus şi localnicii, ar fi trebuit să găsim temperaturi blânde, suportabile, dar cum clima pe tot globul s-a dat peste cap, am suportat în fiecare zi peste 35 de grade la umbră, ceea ce a făcut dificilă, chiar şi cu maşina, explorarea tuturor plajelor la care ne gândeam acasă.

https://www.youtube.com/watch?v=o4YMKT6efuY

 

Unde am stat în Corfu?

Cazarea a fost uşor de găsit pe site-uri de profil. Am ales Moraitika, o localitate situată la aproximativ 20 de km de capitala Corfu, Kerkyra cum îi spun localnicii, tocmai pentru a ajunge la civilizaţie mult mai repede atunci când ne plictiseam de cadrele sălbatice sau de rustic. Am dat 320 de euro pentru 7 nopţi într-o cameră triplă, într-un hotel situat la 2 minute de mers pe jos de plaja din localitate. Nu avea micul dejun inclus, dar la cât de cald, era parcă nici nu mai aveam poftă de mâncare. Am servit câte un iaurt sau altceva rapid, atunci când ne-a fost foame, în rest, aşteptam prânzul pentru a ne bucura de delicioasa mâncare grecească. O problemă a fost că vila nu avea plase de ţânţari şi pe lângă cei pe care îi ştim de acasă, mai erau şi unii care nu bâzâiau, dar ciupeau la fel de tare. Vă recomand să vă luaţi spirale ori din România, ori de la faţa locului, pe care să le ardeţi în afara camerei pentru a-i ţine pe micii vampiri la distanţă. 

Din fericire, hotelul avea o tavernă la parter, unde se mânca bine şi la preţuri acceptabile şi în zilele în care nu am călătorit spre alte plaje a fost cum nu se poate mai potrivită pentru că ne-am scutit de efortul de a căuta pe caniculă o altă locaţie.

Transportul în Corfu

Pentru turiştii veniţi cu avionul în Corfu cea mai bună alegere este închirierea unei maşini care să te ducă dintr-o parte în alta a insulei şi cu ajutorul căreia să explorezi în voie. Am căutat pe internet, pe site-uri şi grupuri de socializare o firmă cu preţuri bune şi pentru că mai toate depăşeau 400 de euro pentru 7 zile, am sunat la hotel şi i-am rugat pe proprietari să ne ajute. Aşa am reuşit să dăm de o firmă care ne-a luat 280 de euro pentru închirierea unei maşini aproape noi, în patru uşi dar de mici dimensiuni, ideală pentru drumurile din Corfu. Am mai dat 60 de euro şi pe benzină, pentru că un litru era 2,40 de euro şi chiar dacă nu ne-am plimbat în lung şi în lat, cu tot cu aerul condiţionat, am consumat suficient.

Nu aş recomanda autobuzele care străbat în lung şi în lat insula, verzi sau albastre. Staţiile nu sunt amenajate corespunzător pentru căldura din Corfu, de multe ori sunt semnalizate atât de prost că poţi trece pe lângă ele şi din câte mi-au povestit alţi turişti autobuzele au întârzieri, ceea ce i-a pus pe mulţi în dificultate mai ales la plecare când au fost la un pas de a pierde avionul. 

La fel ca în alte insule greceşti pe care am mai fost şi în Corfu distanţele, deşi mici pe hartă, erau parcurse în mult mai mult timp decât ar fi fost normal în altă zonă, pentru că drumurile sunt înguste, pline de serpentine şi se merge încet şi din cauza aglomeraţiei. Drumul de 19 km până în oraşul Corfu îl parcurgeam în 45 de minute şi chiar o oră în funcţie de perioada din zi când ne deplasam. La fel, din Moraitika până în Paleokastritsa, deşi erau 20 de km, am ajuns în mai mult de o oră pentru că am urcat pe munte.

Kerkyra de poveste

În alte vacanţe ne-am focusat mai mult atenţia pe vizitarea unor muzee, cetăţi, biserici, dar acum căldura ne-a topit această dorinţă şi am bifat din mers câteva obiective culturale din Kerkyra, grădinile palatului Ahilio din Gastouri, pentru că reşedinţa de vară a împărătesei Sisi a imperiului Habsburgic se afla în restaurare. Doar ca să vă faceţi o impresie cât de cald era în oraş şi în zonele unde nu era umbră, deşi mergeam pe la ora 18.00, hainele ni se udau instantaneu, căldura aceea umedă îngreunând respiraţia. În plus, din cauza faptului că peste zi piatra oraşului se încingea, după ora 20.00, deşi te-ai fi aşteptat să se răcorească, atmosfera pe străzile vechi devenea sufocantă, ceea ce făcea să te simţi bine mai degrabă pe la 18.00 când soarele era sus pe cer şi parcă mai adia puţin vântul. Aşa că ne-am grăbit să vedem ce era de văzut în cele două ore suportabile, dar la ora aceea nici Muzeul de Artă Asiatică găzduit de Palatul Sfinţilor Mihail şi Gheorghe şi nici cel de Arheologie sau Bizantin nu mai erau deschise. În Kerkyra sunt multe muzee care merită vizitate dacă sunteţi avizi de cultură chiar şi în vacanţa la mare: muzeul Dionisos Solomos, Muzeul Sârbesc, Muzeul Numismatic, muzeul de artă ceramică sau muzeul de muzică.

Corfu are două cetăţi, ambele vechi, deşi locuitorii le spun uneia noua cetatea, iar celeilaltea vechea cetate. Noua cetatea construită de veneţieni este în apropierea vechiului port, iar cea veche, din est, se află la un golf distanţă. Ambele scrutează marea de pe două coline paralele.

Am intrat în cetatea veche chiar în ultimele minute dinainte închiderii şi nu am mai plătit accesul care era liber pentru toată lumea. Primele lucrări ale cetăţii au fost realizate la începutul secolului al VIII-lea de bizantini care au făcut aici un zid şi un canal. Construcţia pe care o vedem azi se conturează abia în secolul al XI-lea lea când veneţienii, care ocupaseră insula au simţit ameninţarea turcilor. Este perioada în care întregul oraş a fost fortificat, iar în cetate au fost ridicate mai multe bastioane, a fost lărgit canalul bizantin şi a fost creată a treia linie de apărare în vârf.

Traversând podul de la intrare, după ce am văzut statuia generalului Schulenberg care datează din 1715, am admirat canalul Contra fosa care despărţea vechiul fort de oraş şi îi mărea astfel capacitatea de apărare. În interiorul cetăţii, am admirat zidurile vechi, clopotniţa de unde se dădea alarma în caz de atac şi am urcat pe platoul de mai sus pentru a admira întreaga zonă. În 1840, englezii au construit biserica Sfântul Gheorghe care se vede la poalele dealului.

La noua cetate am ajuns urmând faleza. Nu am urcat, ci am admirat-o din vechiul port, pe deasupra unei ghirlande de buganvileea roz pe care am găsit-o într-un parc. Noua cetate este mai nouă decât vechea, dar şi ea foarte veche, fiind construită în 10 ani, începând cu 1570. Pentru a avea material de construcţie, arhitectul Francisco Vitelli a ordonat dărâmarea a 200 de case şi biserici, plus una dintre cele mai frumoase porţi de intrare în oraş, Porta Reale.

Dinspre mare, urmând orice străduţă, se ajunge în inima veche a oraşului Corfu. Cele mai multe clădiri sunt roase de ani si au tencuiala căzută pe alocuri, dar chiar şi aşa, piatra bej dă o căldură aparte acestui loc scăldat de soare aproape tot anul. Din loc în loc, printre magazine şi restaurante, biserici ortodoxe, dar şi catolice răsar şi pieţe care aerisesc puţin spaţiul. Aşa este şi piaţa Sfântul Spiridon unde se află şi biserica cu cea mai înaltă turlă din oraş. Aici nu este permisă filmarea aşa că nu vă putem arăta decât din afară biserica în care se află o parte din moaştele Sfântului Spiridon, protectorul insulei, cel despre care se spune că a salvat Corfu de mai multe ori de ciumă, ba chiar de invazia turcilor. Biserica este mică, dar frumoasă, fiind construită în 1590. În aceeaşi piaţă mai sunt două biserici, dar lăcaşe de cult găseşti aproape în fiecare piaţă, făcute în stiluri diferite şi colorate diferit. Este greu să nu te pierzi pe străduţele vechi, cu aer italienesc şi grecesc deopotrivă şi ne-am trezit de mai multe ori că am dat roată unui loc şi deşi eram convinşi că ne-am îndepărtat de acea zonă, recunoşteam câte o terasă sau magazin.

De pe vremea ocupaţiei franceze a rămas piaţa Liston, in fapt un pasaj cu arcade frumoase cu restaurante şi terase făcută după modelul străzii Rivoli din Paris.

Am vizitat în mai multe seri oraşul şi sunt sigură că am ratat multe lucruri foarte frumoase, dar chiar şi aşa ne-am bucurat de clădirile vechi, deosebite cu rufe întinse pe sârmă în sistem de scripete, cum am văzut prin filme, de umbra unor copaci încărcaţi cu fructe răsăriţi parcă din piatra încinsă şi de aerul de oraş de vacanţă în care grijile se duc de parcă nu ar fi fost nicicând.

Am făcut poze, am filmat şi acum cumpărat suvenire sau ne-am oprit la terase să bem câte o răcoritoare sau să mâncăm o îngheţată. Am mâncat doar într-o seară, o cină care nu ne-a fost pe plac, la o tavernă din cartierul vechi, dar probabil că indiferent cât de bună ar fi fost mâncarea, nu am fi putut ignora valul  de zăpuşeală care ieşea din pavaj şi pereţii caselor în jurul orelor 20.00-21.00. Dacă aş mai merge încă o dată în Corfu, aş încerca să vizitez oraşul vechi de pe la ora 16.00 ca să am posibilitatea de a vedea muzeele şi să pot să plec la ora 20.00 când nu se mai poate respira.

Ce am mâncat în Corfu?

Şi pentru că tot a venit vorba despre mâncare, de fiecare dată când mergem în Grecia avem în gând şi acest aspect. Mâncarea bună, sănătoasă, făcută cu ingrediente naturale-legume coapte în soare, peşte şi fructe de mare proaspăt aduse de pescari, iaurt grecesc, măsline şi ulei de măsline care compun preparate uşoare şi delicioase. De la an la an, însă, din cauza gusturilor turiştilor, şi grecii s-au adaptat. În cele mai multe restaurante am găsit feluri de bază acompaniate de cartofi decongelaţi şi prăjiţi, iar mâncărurile tradiţionale au fost înlocuite de ceea ce cunosc oamenii-adică griluri cu salate. Din cauza pescuirii excesive şi a încălzirii globale, la taverne găseşti cu greu peşte proaspăt, dar fructele de mare sunt în majoritatea cazurilor congelate, adică exact ce aş mânca şi la orice tavernă de acasă, la preţuri româneşti. Din cauza pandemiei şi a vieţii din ce în ce mai scumpe, porţiile de mâncare au fost înjumătăţite, iar preţurile fie au crescut, fie au rămas ca cele de anul trecut. Per total, însă, turistul plăteşte mai mult pentru mâncare mai puţină. Salata grecească cu care alătdată mă săturam ca singur fel era acum ceva care doar putea însoţi un fel de bază. Dar preţul era minim 8 euro.

Asta în timp ce pentru o porţie de musaka pe care nu am găsit-o chiar peste tot, dădeam 10-12 euro, calamari şi caracatita aproximativ 15 euro şi peste 20 de euro o friptură de vită. Pentru trei persoane plăteam aproximativ 50-60 de euro o masă cu suc, apă şi vinul casei. Cât despre desertul din partea casei cu care ne-au obişnuit grecii, acesta a dispărut din multe localuri sau a rămas doar ca ceva simbolic de genul unei felii mici de pepene pe care să o împartă 3 persoane. În acest context, ne-am mirat foarte mult când administratorul unui magazin de unde mai cumpăram diverse, ne oferea câte o sticlă de apă să ne răcorim. Chit că era doar 15 cenţi sticla deci paguba nu era prea mare, gestul era unul frumos şi binevenit la căldurile de afară. Evident că am revenit în fiecare zi, nu pentru apă, ci pentru că a reuşit să ne atragă prin ospitalitatea sa. Per total, am dat aproximativ 600 de euro pe mâncare pentru 3 persoane.

Din Corfu am cumpărat platouri din lemn de măslin, condimente, măsline şi ulei de măsline, cosmetice pe bază de ulei de măsline. Doar am admirat sandalele din  piele cu model antic, bijuterii din argint cu tot felul de pietre, dintre care se distinge opalul albastru ca Marea Ionică.  Am mai cumpărat bomboane cu scorţişoară sau kumkoat. De altfel, din kumkoat, nişte portocale cât măslinele mai mari, corfioţii făceau de toate-de la dulceaţă până la lichioruri şi alte delicatese, mândrindu-se că toate sunt făcute după reţetele lor.

Ahilio, palatul de vis al împărătesei Sisi

Un obiectiv turistic de neratat este Palatul împărătesei Sisi, considerat reşedinţă de vară, deşi după ce a fost terminat, în 1891, aceasta a plecat spre alte zări. Elisabeta a fost cucerită de insula Corfu în 1861 cand a făcut o lungă călătorie pe Marea Mediterană şi a ajuns şi aici. După mai multe tragedii care i-au şubrezit şi mai tare sănătatea psihică, adică un şir de morţi -de la fiul său Rudolf până la tatăl, sora şi cumnatul ei, Sisi revine în 1889 în Corfu, cumpără o vilă din Gastouri, pe care o demolează şi pe locul căreia construieşte această reşedinţă de vară pe care nu a apucat sa o folosească.

De decorarea sălilor şi a grădinii s-a ocupat însăşi împărăteasa care era vrăjită de mitologia greacă şi care a închinat locul eroului Ahile. Noi am dat 5 euro de persoană pentru a vizita doar grădina, pentru că palatul a intrat într-un amplu proces de restaurare. Vestita statuie care îl prezintă pe Ahile murind în timp ce încearcă în zadar să îşi scoată săgeata din călcâiul vulnerabil era în mare parte îmbrăcată în bandă izolatoare şi multe dintre statuile din marmură sau ipsos cu zeităţi şi eroi mitologici fuseseră luate în stăpânire de licheni.  Palatul este plin de statui, dar în timpul lucrărilor de renovare acestea au fost acoperite, aşa că am vazut doar ce era în grădină.

De pe terasa deschisă spre mare priveşte o statuie de 7,5 m, din bronz, care îl înfăţişează pe Ahile învingător scrutând zările albastre. Această statuie a fost comandată de cel de-al doilea proprietar al palatului, împăratul german Wilhelm al II-lea care a cumpărat clădirea în 1907, după ce în 1898, Sisi fusese asasinată la Geneva. Noul proprietar a schimbat interiorul întunecat, aducând mobilă deschisă la culoare, dar şi exteriorul. Împăratul a poruncit ca în grădini să fie aduse plante exotice, iar statuia lui Ahile murind a fost înlocuită cu cea a lui Ahile Învingător. Wilhelm al II-lea organiza petreceri şi în puţinul timp pe care l-a petrecut acolo, palatul s-a însufleţit. Nici împăratul nu s-a bucurat prea mult de Ahilio pentru că el este cel care a pornit primul război mondial, sfârşind exilat în Danemarca.

Clădirea a fost transformată în spital in timpul primului război mondial şi la fel a rămas şi în timpul celui de-al doilea, când nemţii şi italienii îşi făcuseră aici cartier general după ce au ocupat insula. După terminarea războiului, palatul a fost pe rând şcoală, grădiniţă, cazinou si in tot acest timp mobilierul a fost distrus, furat sau vândut. În 1962, statul grec a predat pentru 20 de ani locaţia unei companii germane care trebuia să renoveze şi restaureze clădirea în vederea transformării sale în cazinou. Reprezentanţii acestei companii au reuşit să-i redea în mare parte palatului strălucirea de altă dată prin restaurare, dar şi prin cumpărararea multor obiecte care făcuseră parte din inventarul castelului. Cazinoul a fost mutat în Kerkyra, iar Palatul a rămas muzeu.

Munte, nisip, mare turcoaz-ce plaje am reuşit să vedem!

Căldura ne-a limitat mult plimbările, dar chiar şi aşa, cu maşina cu aerul condiţionat la maxim, tot am ajuns pe câteva plaje frumoase, din multele pe care le are Corfu. Pe insulă sunt plaje cu nisip, dar şi cu pietre şi pietricele, după cum sunt şi din cele stâncoase. Cele din partea vestică oferă peisaje de vis. Noi am ajuns doar la Agios Gordios şi Paleokastritsa, dar şi celelalte plaje din Glyfada, Liapades sau Ermonas sunt foarte frumoase. Satul Pelekas e vestit pentru apusurile sale de vis. 

La Agios Gordios am ocolit plajele amenajate, cu nisip, fiind atraşi de zona stâncoasă unde apa era limpede şi nisipul se aşternea sub picioare, fin ca mătasea. Stânca de lângă plajă oferea oarecum umbră, dar apa era caldă. Am stat aproximativ două ore să ne bălăcim, relaxăm şi să ne minunăm de acest colţ de rai, iar la prânz am mers să mâncăm la una dintre taverenele de pe plajă.

Renumita Paleokastritsa se află la 25 de km de Kerkyra, dar drumul de munte se parcurge în mai mult de o oră, aproape două dacă este o zi aglomerată. Aşezarea cuprinde două capuri şi cinci golfuri cu plaje fie cu nisip, fie cu pietricele. Coborând o cărare, noi am găsit o plajă micuţă, amenajată, unde două şezlonguri şi o umbrelă erau 20 de euro, dar apa era atât de rece încât nu am rămas nici măcar pentru o bălăceală rapidă. Nu am urcat spre mănăstirea de pe stâncă care a fost construită  în 1225 şi reconstruită ulterior de-al lungul secolelor aşa că nu vă pot povesti despre grădina cu arcade, muzeul cu icoane bizantine sau tunul vechi din parcul artileriei, dar dacă aş reveni în Corfu într-o primăvară cu soare blând cu siguranţă m-aş avânta să o vizitez.

În nord vestul insulei am vizitat plaja din Sidari. Peisajul nu este spectaculos, dar plaja este lată şi lungă cu nisip fin şi intrare lină în mare. Terasele foarte frumos amenajate ofereau şezlong şi umbrelă în schimbul unei consumaţii de la bar sau restaurant. Şi aici am stat cât să facem o baie după care am mers la Canal D' Amour pentru a vedea cum a sculptat vântul stâncile.

Se spune că îndrăgostiţii care se scaldă împreună aici vor rămâne pe veci un cuplu. Era prea cald ca să mai testăm legenda locului aşa că doar am făcut câteva poze, am filmat şi ne-am întors în Moraitika.

O plajă frumoasă, cu puţini vizitatori, un fel de Vadu românesc, am găsit la Halikounas. Bucata de pământ cu nisip auriu separă lacul Korision de Marea Ionică.  Aici  am găsit doar un bar care nu servea mâncare, dar ne-am putut întoarce repede la cazare, fiind foarte aproape de Moraitika. De la bar se puteau închiria şezlonguri şi umbrelă.

După cum spuneam, căldura ne-a ţinut departe de multe plaje care merită vizitate, dar ne-a dat şi un motiv să revenim în insula feacilor, într-o perioadă mai puţin caldă, pentru a înţelege şi mai bine de ce a ales să se aşeze aici neamul regelui Navsitos sau Alkinoos din Ţara ciclopilor, despre care Homer scria că avea „corăbii fără echipaj, care călătoreau singure, citind gândurile pasagerilor”, neam care l-a primit pe Ulise care eşuase cu corabia aici.

Am cheltuit pentru această vacanţă suma de 1.600 de euro exceptând suvenire şi alte cheltuieli la care am fi putut renunţa, dar cum eram în vacanţă ne-am răsfăţat puţin.