Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Video reportaj: Cum să vezi în 6 zile cele mai frumoase obiective turistice din Malta!

21 martie 2022
Share:
img-20220220-150350-jpg-1647883706.jpg

La jumătate lunii februarie am fost timp de o săptămână în Malta, o ţară insulară din Marea Mediterană pe care doream să o vizităm demult pentru istoria sa tumultuoasă. După ce am prins o ofertă de nerefuzat la biletul de avion şi am găsit pe site-urile de profil cazare la un preţ imbatabil, ne-am făcut bagajele şi după două ore şi jumătate de zbor am aterizat pe aeroportul din Malta.

Mai exact cazarea şi preţul zborului cu avionul ne-a costat cât era în aceeaşi perioadă o săptămână la Sinaia. Am dat 70 de euro de persoană dus întors pe biletul de avion şi 36 de euro pe o noapte de cazare pe o cameră dintr-un hotel de trei stele cu mic dejun, în oraşul Sliema, la câţiva metri de staţia de feribot şi de autobuz. Per total, cu mâncare, transport la obiective turistice, intrări la diverse atracţii şi cumpăraturi de tot felul am cheltuit în Malta 1.000 de euro, poate cei mai bine cheltuiţi bani pe o vacanţă de o săptămână.

Malta este ţară membră UE, prin urmare, de la 1 februarie, şi aici s-a aplicat regula dozei a treia de vaccin anti covid, care a îngreunat suficient toate formalităţile din aeroport. Ne-am asumat, însă, să plecăm de acasă cu un teanc de hârtii pe care le aveam de altfel şi pe telefon şi pe care am fost nevoiţi să le arătăm oriunde ne-au fost cerute. În acel moment, în Malta doar cei cu trei doze de vaccin se puteau plimba pe stradă fără mască, iar în locurile închise, regula privea pe toţi. La fel ca la noi, însă, regulile erau respectate şi nu prea, pentru că am văzut tineri dansând în cluburile din Sliema, ceea ce cred că nu era în regulă nici la ei.

Am ajuns cam la miezul nopţii în Malta şi cum hotelul se afla la 15 km de aeroport, am luat un taxi comandat din timp de la hotel. Am dat 20 de euro pe acest serviciu şi fiind noapte şi trafic redus, am ajuns repede într-o cameră mare şi curată dintr-un hotel aflat în portul din Sliema.

 

Înainte să ne putem face o impresie despre orice, ne-a frapat limba malteză, ceva cum nu am mai auzit, puternic influenţată de limba arabă. La câteva cuvinte parcă recunoşteam câte ceva din italiană, un pic de engleză stâlcită. În fine, o limbă deosebită cum este de altfel şi româna de care mulţi maltezi cu care am intrat în contact s-au mirat când au încercat să ghicească ce este şi asta deşi în Malta trăieşte şi lucrează o comunitate mare de români.

Citisem de acasă că acest arhipelag stâncos aflat la 90 de km de Sicilia şi 300 de km de Tunisia a fost stăpânit de-a lungul istoriei de fenicieni, cartaginezi, greci, romani, bizantini, arabi, apoi de dinastiile din Normandia, Anjou şi Castilla, cavalerii ioaniţi şi englezi, civilizaţii a căror amprentă se vede în limbă, arhitectură şi chiar în mâncarea malteză. De la englezi le-a rămas condusul maşinii pe partea dreaptă, care ne-a derutat pe toată perioada şederii noastre în Malta, de la staţiile de autobuz şi până la privitul în direcţia greşită atunci când traversam străzile.

https://youtu.be/MBD86qRVeJg

Malta, ţara cavalerilor ioaniţi

Peste tot am văzut ziduri groase de piatră de culoarea mierii, semnul distinct al vocaţiei militare a cavalerilor de Malta, aşa cum le-a rămas numele cavalerilor cruciaţi din ordinul Sfântului Ioan de la Ierusalim care au primit insula în 1530 de la Carol Quintul şi care le-a fost ţară timp de 268 de ani, până când Napoleon Bonaparte a cucerit insula în 1798 şi le-a confiscat toate bogăţiile adunate de-a lungul secolelor.

Dincolo de ziduri, bastioane, forturi şi turnuri de observare, ioaniţii s-au ocupat de prosperitatea insulei din toate punctele de vedere, iar arhitectura palatelor, catedralelor şi bisericilor, decorate de nume celebre ale acelor timpuri, este încă o dovadă a bogăţiei acumulate de cavaleri.

Multe dintre obiectivele turistice de interes le-am văzut gratuit în baza amabilităţii Heritage Malta, agenţia naţională malteză pentru muzee, conservare şi cultură către care am transmis un e-mail din ţară în care le-am povestit intenţia noastră de a vizita Malta şi de a face aici un reportaj turistic. Vă recomandăm să economisiţi bani şi să vă luaţi în schimbul a 30 de euro un card Heritage Malta multipass cu care puteţi vizita 25 de site-uri arheologice şi muzee si care oferă şi reduceri la anumte restaurante. Există şi alte carduri în funcţie de ce anume vreţi să vizitaţi. Există un card pentru insula Gozo, unul pentru locuri preistorice pentru că în Malta au fost descoperite multe temple megalitice, şi combinaţii diverse pe care le veti găsi pe heritagemalta.org.

Cum hotelurile din micuţa capitală Valletta erau mult mai scumpe, am ales, ca mai toţi turiştii care vin în Malta, oraşul Sliema de pe coasta vestică. Timp de vreo patru zile am traversat cu feribotul în cinci minute spre Valletta, traseu mai scurt şi mai frumos decât cel urmat de autobuz. Cumpăram bilet dus întors care costa pentru două persoane 5,6 euro, treceam pe lângă insuliţa nelocuită Manuel şi odată ajunşi în Valleta, luam la pas străduţele cu imobile vechi, dar frumoase, cu balcoane de lemn viu colorate până când ajungeam la artera principală Republica, aici unde vântul bătea cu mai multă blândeţe.

Fiind o insulă, Malta este un loc bătut intens de vânt, dar şi de soare, prin poziţia sa geografică foarte aproape de Africa. La jumătatea lui februarie temperaturile oscilau între 15 şi 20 de grade, dar vântul scădea puţin maxima. Am prins şi o ploaie de câteva minute, pentru că vântul a îndepărat repede norul vinovat.

Valletta, capitala cât un cartier 

Se spune şi cred că este şi adevărat că în Malta există câte o biserică pentru fiecare zi a anului. În Valletta am găsit şi câte două-trei biserici pe o stradă, mai mari sau mai mici şi nu e de mirare dacă ne gândim că indiferent de orientarea lor militară, ioaniţii erau totuşi trimişi ai Papei să apere creştinătatea.

Numele capitalei, în fapt o peninsulă lungă de 1,5 km,  a fost dat după marele maestru al ordinului Sfântului Ioan, Jean Parisot de la Vallette. Fiind intinsă pe o suprafaţă atât de mică, toate obiectivele sunt foarte aproape unele de altele, dar chiar şi aşa, cu tot cu căscat gura la case care parcă se sprijină una pe cealaltă, contrastul dintre mierea pietrei şi albastrul mării şi al cerului, numerele imobilelor şi ciocanele de la uşă, am stat vreo 3 zile să admirăm în tihnă Valletta.

Nu voi începe cu strada Republicii, deşi acolo se află cele mai importante obiective, ci cu fortul Sant Elmo, primul construit de ioaniţi, un fort în formă de stea care a salvat Malta şi totodată întreaga creştinătate de marele asediu turcesc din 1565. Timp de 31 de zile cât a durat asediul armatelor conduse de pe mare de Suleyman Magnificul, aproape 1.500 de ioaniţi şi localnici au murit. Pierderile turcilor au fost însă mult mai mari. 6000 de soldaţi turci din cei 400.000 au murit încercând să captureze fortul. În muzeul războiului din interiorul fortului este povestit printr-o animaţie acest asediu. Muzeul este structurat pe perioade în mai multe clădiri din fort, cel mai bine aspectat fiind cel de-al doilea război mondial, când insula a devenit ţinta atacurilor aeriene ale Axei. Aici sunt expuse singurul biplan care a supravieţuit din escadrila George Cross, jeep-ul husky al generalului Eisenhower, dar şi torpile, mortiere şi mitraliere naziste. O sală este dedicată eroilor englezi de pe petrolierul SS Ohio, singura navă dintr-un convoi britanic care a reuşit să ajungă în Malta în august 1942 şi să aprovizioneze populaţia care nu mai avea hrană. În ciuda atacului aerian neîntrerupt al nemţilor şi a loviturilor serioase suferite, SS Ohio a reuşit să reziste 6 zile până când a ajuns la maltezi. Intrarea în fort şi muzeu costă 10 euro pentru adulţi. Vizitarea necesită minim o oră din timpul destinat capitalei.

Întorcându-ne în oraş, pe strada Republicii care a avut mai multe denumiri de-a lungul timpului –Strada Reale pe timpul ioaniţilor sau Kingsway pe timpul stăpânirii britanice, am admirat pe rând, printre magazinele şi cafenelele situate la parter frumuseţea clădirilor vechi.

Ne-am aşezat la un ceai pe terasa din faţa bibliotecii, acolo unde se află şi statuia reginei Victoria a Marii Britanii realizată de Giuseppe Valenti. Biblioteca adăposteşte pe lângă cele 80.000 de cărţi şi arhiva cavalerilor cu 7.000 de manuscrise şi 60 de incunabule apărute înainte de anul 1500.

Biblioteca a fost construită în prelungirea Palatului Marelui Maestru, în care se află acum sediul Preşedinţiei Maltei. Clădirea, ca mai toate din Valletta, a fost făcută după planul arhitectului Girolamo Cassar. Acesta a fost asistentul celui care a făcut primele planuri pentru oraş, arhitectul Vaticanului, Francesco Laparelli. După ce italianul a plecat, Cassar a rămas să facă bijuteria arhitectonică pe care o vedem şi azi în stil renascentist târziu cu accente baroce, aşa cum poate fi descrisă capitala Maltei, care face parte din patrimoniul UNESCO. Casar a devenit membru al ordinului ioaniţilor în 1569 şi de atunci a început să proiecteze frenetic biserici şi catedrale, palazzo şi cele 8 auberges-sedii ale cavalerilor din fiecare natiune, din care astăzi mai există doar 5.

Cavalerii ioaniţi făceau parte din cele mai importante familii nobiliare din Europa, fiind împărţiţi iniţial în 7 naţiuni. Cele 7 langues cum erau numite au fost denumite în funcţie de provenienţa cavalerilor: Provence, Auvergne, Franţa, Italia, Anglia, Aragon şi Germania. A apărut ulterior Castilia, cea de-a 8-a langues, din separarea Castiliei şi Portugaliei de Aragon. Cele 5 auberges rămase găzduiesc astăzi ministere sau muzee.

Palatul Marelui Maestru se află acum într-un mare proces de restaurare şi poate fi vizitat doar arsenalul, o sală cu arme şi armuri încă strălucitoare deşi au aproape 500 de ani vechime. Trupele lui Napoleon au furat mare parte din colecţia care avea 25.000 de piese. Cavalerii îşi depozitau armele aici, iar după ce ei mureau acestea rămâneau ordinului. Ne-a părut rău că nu am putut vizita reşedinţa maeştrilor, ale cărei interioare le-am văzut pe internet în diverse poze. Ne-a frapat luxul ascuns de o clădire austeră pe dinafară şi frumosele curţi interioare. De fiecare dată când ceva rămâne nevăzut, ne spunem că este încă un motiv de a ne întoarce altădată în acele locuri, iar Valletta e cu siguranţă un loc pe care ţi-l doreşti să-l revezi iar şi iar.

În Piaţa Palatului se află şi Palazzo Verdelin care adăposteşte acum un restaurant şi o secţie de poliţie, dar care a fost reşedinţa cavalerului Fra Jean Jacques de Verdelin din Provence şi care are o frumoasă faţadă în stil baroc spaniol.

Tot pe strada Republicii se află şi nestemata cea mai de preţ a Vallettei, Co Catedrala Sfântului Ioan Botezătorul. Austeră pe dinafară, această catedrală a fost comandată în 1572 de marele maestru Jean de la Cassiere. A fost făcută în doar 5 ani după proiectul aceluiaşi Cassar şi a devenit scaun episcopal. Intrarea în catedrală costă 15 euro, dar poate că merită şi mai mult pentru a vedea această copleşitoare frumuseţe barocă. Parcă niciun centimetru din podea, tavan, stâlpi sau pereţi nu a rămas neacoperit. Simboluri ale ordinului, curcea malteză, îngeri, flori şi ramuri, toate sunt acoperite cu foiţă de aur. Grupuri statuare de marmură albă sau neagră se găsesc în cele 8 capele laterale ale fiecărei auberges, rupând un pic din auriul de care suntem înconjuraţi. Altarul care a fost făcut din aur, argint şi mai multe tipuri de marmură cu lapislazuli are în centru „Ultima cină”, un relief din bronz, aurit şi el. Tavanul navei este acoperit cu picturi în tehnica trompe l’oile, reprezentând scene biblice. Podeaua este şi ea frumos ornamentată cu bucăţi de marmură cu diverse desene, încât nici nu ştii la ce să te uiţi mai întâi. Am călcat de fapt pe morminte, 400 la număr, pentru că sub fiecare piatră tombală din marmură ornată cu blazoane, trofee militare, simbolul morţii şi îngeri se află cei mai importanţi membri ai ordinului ioaniţilor.

}}

Prin spatele capelei langue de Provence se coboară spre cripta celor 12 mari maestri, poate singurul loc sobru din întreaga catedrală. Printr-un geam pot fi zărite mormintele din marmură albă, acoperite cu statui ale defuncţilor. Pentru că a avut un rol important în timpul asediului din 1565, Oliver Starkey, secretarul maestrului Jean Parisot de la Vallette, este şi el înmormântat aici.

Muzeul Catedralei este momentan închis pentru restaurare, aşa că nu am putut vedea cele mai de preţ obiecte cum ar fi picturi, manuscrise, veşminte brodate cu fir de aur şi argint ale marilor maeştri. Era însă, deschis, oratoriul, un loc de rugăciune privat în care a fost expusă poate cea mai frumoasă pictură pe care am văzut-o vreodată, nu prin tema sa, ci prin realizarea deosebită: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, singura operă a lui Caravaggio pe care s-a semnat. "Celălalt Michelangelo", aşa cum i se mai spune lui Caravaggio pe numele său adevărat Michelangelo Merisi, a fost el însuşi cavaler de ordin inferior în rândul ioaniţilor, onoare pe care a pierdut-o destul de repede din cauza caracterului său dificil. De altfel, Caravaggio a ajuns în Malta fugind de ştreangul din Italia, după ce omorâse un om în duel. Aici a impresionat prin arta sa, dar şi în mod negativ pentru că era mereu pus pe scandal. În 1608 a fost înlăturat din ordin după ce s-a certat cu un cavaler de rang superior. A scăpat de o nouă sentinţă cu moartea fugind în Siracuza.

Am stat o jumătate de oră să ne minunăm de tehnica sa perfectă în clarobscur, analizând cât de mult e luminat tabloul din tavan şi cât din pensula maestrului. Ne-am lămurit repede de perfecţiune în faţa unei alte capodopere-Sfântul Ieronim, expusă într-o încăpere fără geamuri, osatura şi trăsăturile sfântului în contrast puternic cu toga roşie luminează practic încăperea.

Viaţa artistului a fost portretizată într-un film documentar care poate fi urmărit în limba engleză într-o încăpere a catedralei. Cele câteva cadre pe care le-aţi urmărit mai devreme sunt din acest film foarte bine realizat. Am urcat la balcon pentru a admira nava centrală de sus şi pentru a ne minuna încă o dată de bogăţia locului.

Am ieşit tot pe strada Republicii şi intrând ba într-un magazin, ba în altul, mâncând o îngheţată am ajuns în Piaţa Libertăţii, un melanj nu tocmai plăcut de vechi şi nou, pentru că la capătul străzii, se află clădirea nouă a Parlamentului maltez care se încadrează şi nu prea în peisaj. A fost păstrată culoarea pietrei şi chiar nişte decoraţiuni care ar putea aduce cu nişte balcoane stilizate, dar clădirile din jurul său făcute cu sute de ani înainte sunt, evident, total diferite.

Alăturarea palamentului de Royal Opera House, făcută în 1860 şi ulterior incendiată şi bombardată şi care arată acum ca un amfiteatru grec înconjurat de coloane, contrastează puternic. O impresie nu tocmai plăcută ne-a lăsat şi un mic târg organizat la doi paşi de palament în zona de parcare a maşinilor celor mai importanţi oameni din stat. Măcar de-ar fi fost cu obiecte artizanale, dar negustorii vindeau haine de tot felul şi obiecte chinezeşti de obor.

În spatele operei, trecând de biserica Sfânta Caterina, am intrat în Piaţa Castilia, acolo unde se află una dintre cele mai frumoase auberges, cea a Castiliei şi Leonului. Clădirea impozantă, care găzduieşte biroul primului ministru al Maltei, a fost construită în 1574 după planurile lui Cassar şi modificată în 1741 la comanda marelui maestru Pinto de Fonseca. Clădirea în stil baroc a fost grav afectată de francezi în 1799, dar şi de nemţi în cel de-al doilea război mondial, dar a fost restaurată cu mare grijă şi arată foarte bine şi azi. În această piaţă am ridicat drona, fără să ştim că acolo era nevoie de un permis special, fiind considerat un punct de importanţă strategică. În câteva minute a venit spre noi un poliţist care ne-a explicat politicos că este nevoie de mai mult decât permisul pe care îl obţinusem deja şi ne-a rugat să lăsăm drona la sol şi să o ridicăm în oricare alt loc. Ca să filmaţi în Malta cu drona este nevoie să obţineţi de pe un site maltez un permis care costă 10 euro cu valabilitate 30 de zile. În plus e necesară o asigurare pentru terţi făcută în România care a fost cuprinsă în asigurarea de călătorie şi care a costat cu totul 50 de lei. Am încărcat poza asigurării pe site-ul maltez şi aşa am obţinut permisul.(https://tmcad.idronect.com/)

Foarte aproape se află auberge d’Italie unde se sunt acum birourile ministerului turismului şi culturii şi Castellania, care a fost sediul Curţii de justiţie a ordinului. Aici  este acum ministerul sanatatii.

Ce am mâncat în Malta

De la atâta colindat ni s-a făcut foame, aşa că ne-am îndepărtat puţin de centru, pentru că este bine ştiut că locaţia dictează preţul meniului şi foarte aproape de biserica sfantul Pavel Naufragiat am găsit un restaurant de familie unde se serveau feluri tradiţionale acompaniate de ftira, un colac din aluat nedospit, din câte am citit despre această delicioasă pâine, folosită mai ales la sanvisuri. Am luat supă de peşte, tocană de iepure şi o salată cu pui şi am dat 35 de euro cu tot cu băuturi. În toate meniurile am găsit paste pentru că aflându-se foarte aproape de Sicilia, bucătăria malteză este puternic influenţată de cea italiană. De altfel, am găsit o tratorie italiană în sliema şi am luat vreo trei cine acolo pentru că mâncarea era proaspătă, delicioasă şi la preţuri rezonabile. Pastele gătite în fel şi chip, cu sosuri albe sau roşii, cu carne sau fructe de mare, costă de la 6 la 12 euro. Peştele şi fructele de mare sunt printre preferatele maltezilor, fiind gătite simplu sau cu diverse sosuri, in general cu roşii. Tocăniţa de caracatiţă cu roşii, usturoi şi legume înăbuşite în vin roşu este delicioasă şi la fel şi peştele cu sos cu roşii şi măsline. Calamarul pe care în Grecia l-am mâncat umplut cu brânză feta, aveai aici ton în interior. Nu tocmai pe gustul nostru, dar nici de refuzat. Pui, vită şi porc gătite în multe feluri am găsit peste tot şi la fel burgeri, cu cartofi prăjiţi şi salate. O masă pentru două persoane în funcţie de felurile comandate ne-a costat în jur de 30 de euro. Există însă şi variante mult mai ieftine, bune pentru turişti cu buget redus şi foarte redus şi care stau puţin în Malta. Pastizzi, produse de patiserie umplute cu carne, peşte, legume sau brânză se găsesc peste tot, în chioşcuri şi cafenele şi costă de la 1,5 euro până la 5 euro. Se servesc calde şi la fel senvisurile şi feliile mari de pizza până în 2 euro.

Am găsit biserica Sfântul Paul Naufragiat închisă şi am admirat doar exteriorul care este cu adevărat impresionant. Pentru maltezi, această biserică este foarte importantă pentru că aici se află într-un relicvariu de aur o bucată din osul mâinii Sfântului Paul, dar şi o bucată din coloana pe care sfântul a fost decapitat.

În fiecare zi, la ora 16,00 în grădinile Baraka se strâng mulţi curioşi pentru a asista la tradiţia salvei de tun. Dincolo de bubuială, nouă ne-a plăcut parcul, decorat cu multe statui, cu verdeaţă şi fântână arteziană.

Grădinile Hastings se află pe latura vestică a porţii de intrare în oraş dinspre Piaţa Tritonilor. De pe metereze se pot admira portul Marsamxett, dar şi Sliema, ST Julian s şi insula Manoel. În apropierea acestei grădini se află mica Piaţă a Independenţei acolo unde este Catedrala anglicană Sfântul Paul si auberge d’Aragon actualul minister al educatiei si culturii. Dacă auberge d' Aragon este cea mai veche din Valletta şi una dintre cele două care au supravieţuit în forma originală, nemodificată, fiind făcută în 1566,catedrala a fost înălţată între 1839 şi 1841 în locul auberge d' Allemagne. Interiorul său este foarte sobru şi nu seamănă cu niciuna dintre bisericile în care am intrat în Malta. Această catedrală cu faţadă în stil neoclasic a fost finanţată de regina Adelaide, mătuşa reginei Victoria, care a descoperit într-o vizită pe insulă că nu avea unde se închina în ritul său. La o stradă distanţă se află basilica măicuţelor carmelite cu hramul Fecioarei Maria. Domul său se vede de departe, iar interiorul este deosebit de frumos fără a fi încărcat excesiv. Această biserică decorată simplu, cu pereţii bej şi coloane de marmură maro este nouă, construită în 1958, pe locul celei mai vechi biserici carmelite a lui Girolamo Cassar, cel care a proiectat-o în 1570. Din păcate vechiul lăcaş de cult a fost bombardat în timpul celui de-al doilea război mondial.

Templele megalitice din Malta

În auberge de Provence de pe strada Republicii se află Muzeul de Arheologie unde am intrat abia după vizita la templul megalithic Tarxien, deşi ghidul pe care l-am citit despre Malta recomanda să facem invers. Locaţia este ea însăşi deosebită, iar holul de la intrare impresionează prin tavanul pictat superb. Muzeul are exponate diverse din perioada neolitică până la cea feniciană, dar cu siguranţă, turiştii merg să vadă obiectele descoperite în templele megalitice şi care se află aici pentru a fi mai bine conservate. Aici se află mai multe statuete ale fertilităţii, femei obeze sculptate în piatră în diferite ipostaze. Una dintre ele este întinsă pe un pat curbat şi impresionează nu numai prin execuţie, ci şi prin detalii, sculptorul de acum cel puţin 2.000 de ani înainte de Christos, redând cu dalta şi modelul faldurilor rochiei. Se numeste Doamna Adormită şi a fost descoperită în hipogeul de la Hal Saflini într-un templ în care se practica cultul morţii. Analizând sălile găsite, cercetătorii au ajuns la concluzia că vizitatorii veneau aici ca la un oracol, crezând că dormind într-un astfel de loc vor avea vise profetice. Într-o groapă aceştia aruncau ofrande cum este şi statueta aceasta. Aproape că am trecut cu vederea cuplul îmbrăţişat găsit la Tarxien, lucrare important pentru că ca este singura din neolitic care arată o emoţie umană. Tot în muzeu se află şi altarul templului de la Tarxien.

În Malta au fost descoperite 25 de temple megalitice, dintre care 7 sunt pe lista patrimoniului UNESCO, constucţii ridicate cu 1.000 de ani înaintea piramidelor egiptene, aproximativ în perioada cuprinsă între 3.600 şi 2.500 înainte de Christos, adică în urmă cu peste 5.000 de ani.

Din Piaţa Tritonilor din Valletta am luat autobuzul nr.81 pentru a merge la Tarxien şi la satul pescăresc Marsaxxlock. Foarte aproape era şi hipogeul de la Hal Saflieni, dar nu am stiut atunci şi ulterior nu ne-am mai întors, mai ales că ar fi trebuit să facem rezervare cu 2 săptămâni înainte. Atât hipogeul cât şi templul de la Tarxien au fost descoperite întâmplător de oameni care săpau să pună fundaţia unor case sau arau ogorul. Intrarea în hipogeu este 30 de euro, iar în templul de la Tarxien este 6 euro de persoană.

Blocurile mari de piatră de la Tarxien au fost datate în perioada cuprinsă între 3.600 şi 2.500 înainte de Christos. Pietrele au fost decorate cu spirale, cele mai vechi simboluri spiritual din lume,  şi desene cu animale de casă: capre, porci şi boi. Stâlpii originali sunt delimitaţi prin nuanţa pietrei de partea de reconstituire arheologică. Sculpturile găsite aici sunt la muzeu, iar ceea ce se vede în templu sunt doar nişte copii. Toate aceste temple sunt dovada clară că oamenii au fost interesaţi dintotdeauna ce se întâmplă cu ei după ce mor. Simbolistica spiralei a fost văzută şi ea ca ceva sacru, ideea unei scări spre cer, calea iluminării, dar şi simbol feminin al naşterii şi renaşterii, forţa generatoare a universului şi legătura dintre oameni şi divinitate.

Civilizaţia templelor megalitice din Malta care a dispărut în mod misterios în jurul anului 2.500 înainte de Christos avea un cult pentru marea zeiţă a fertilităţii reprezentată prin statuile cu femei corpolente în pântecul căreia s-ar fi întors toţi oamenii, după moarte.

O după amiază în satul de pescari Marsaxlokk

După ce am văzut templul de la Tarxien ne-am urcat în acelaşi autobuz 81 care ne-a dus în satul de pescari Marsaxlokk, din golful cu acelaşi nume. Văzusem poze cu acest loc şi ne-am lăsat vrăjiţi de ele. Satul este cu adevărat idilic, dar în poze arată mult mai bine decât în realitate. De pe un ponton de beton am făcut poze şi am filmat golful cu bărcile sale albastre legănate pe apă. Luzzu, bărcile albastre pescăreşti care au toate ochiul lui Osiris la proră ca să le aducă oamenilor noroc la pescuit, crează împreună cu soarele, norii şi turla bisericii Sfintei Fecioare, toate oglindite în mare, o adevărată pictură. Am vrut să mergem duminică atunci când pe faleză se deschide piaţa de peşte, dar ne-am temut de aglomeraţie. În timpul săpătămânii am găsit un loc liniştit, cu multe terase pe faleză unde am mâncat supă de peşte delicioasă şi fructe de mare. Pe 23 decembrie 1989, pe un vas ancorat în  acest golf, în timpul unei furtuni, s-au întâlnit preşedinţii Gorbaciov şi Bush pentru a pune capăt războiului rece dintre SUA şi Rusia.

Transportul în Malta

Nu am făcut excursii cu barca, deşi erau multe variante, pentru că eu am rău de mare, dar pentru cei care nu au astfel de probleme aş recomanda multe croaziere. Cele mai multe aveau ca punct de plecare portul din Sliema de unde luam noi feribotul spre Valletta. Erau mai multe firme cu care puteaţi merge şi care făceau în general programări pentru excursii. Cea mai ieftină era croaziera spre cele trei oraşe de la marginea Vallettei, Senglea, Cospicua şi Vittoriosa care costa 16 euro.

Cererea mai mare era pentru insula Gozo, catamaranul trecând desigur şi prin Comino.  Excursia durează întreaga zi, bifându-se cele mai frumoase obiective turistice de pe această insulă de lângă Malta şi care face parte din acelaşi stat: Citadela, Biserica Ta Pinu, Peşterile din Comino, Stânca Fungus şi capitala insulei, Victoria. Se pleacă din Sliema la ora 10, ora de îmntoarcere fiind 17.30, costul excursiei fiind de 40 de euro de persoană.

Noi am dat 21 de euro de persoană pentru un abonament de 7 zile pe transportul public cu autobuzul. Autobuzele companiei de stat merg în toate colţurile ţării şi chiar dacă o călătorie durează două ore preţul unui bilet este tot 1 euro şi 50 de cenţi de persoană. Ne-am gândit că vom face multe călătorii cu autobuzul şi că va fi cazul să schimbăm de mai multe ori traseele aşa că am optat pentru abonament. Nu am făcut multe schimbări, dar per total am ieşit mai bine aşa. Cele mai multe autobuze din Malta au uşă doar în faţă, astfel încât toţi cei care urcă trebuie să plătească la şofer biletul sau să arate abonamentul. În rarele cazuri când exista a doua uşă pe aceea doar se cobora, după ce călătorul îşi anunţa intenţia printr-un buton. Deşi distanţele sunt scurte dintr-un punct în altul, şoferii stăteau cât era nevoie după fiecare călător să se caute în buzunare de mărunt sau unele staţii erau atât de dese încât abia apucau să se închidă uşile că déjà se deschideau pentru următoarea staţie. Asta face ca un drum de 13 km de exemplu, să se facă într-o oră şi chiar mai mult în funcţie de trafic. Din Sliema până la Mdina, vechea capitală a Maltei sunt 12 km şi în mod normal distanţa s-ar putea parcurge în maxim 30 de minute, cu o maşină, dar cu autobuzul am ajuns în o oră şi 10 minute. Aproape două ore am făcut până în Cirkewwa, capătul Nordic al insulei, de unde se lua feribotul spre Gozo. Abonamentul acoperea inclusiv traseele din insula Gozo. În general, autobuzele ajungeau în staţii la 30 de minute şi chiar o oră şi o variantă pentru a nu aştepta prea mult ar fi tururile cu autobuzele hop on-hop of cu dublă platformă care oferă şi servicii turistice. Tururile sunt insoţite de comentarii audio disponibile în 16 limbi şi merg exact la obiectivele turistice. Se poate coborî oricând, vizitat cât de mult se doreşte după care se poate urca în următorul care vine după 30 de minute. Biletul pentru o zi costă 20 de euro şi 32 de euro pentru două zile. Aş zice că turul cu acest mijloc de transport este o idée foarte bună pentru cei care vizitează Malta în două trei zile, pentru că acoperă mai multe obiective în timp scurt.

Pe urmele lui Popeye Marinarul

Deşi mai aveam timp, nu am mai mers pe Insula Gozo, tocmai din cauza drumului prea lung cu autobuzul. Ne-am gândit să combinăm Gozo cu Popeye Village, obiectiv aflat în apropiere de Cirkewwa, dar nu era timp pentru amândouă în aceeaşi zi, aşa că am ales doar satul personajului de desen animat.

Intrarea în Poppeye Village costă 18 euro, dar pentru noi a fost gratuit după ce ne-am exprimat intenţia de a prezenta locul în reportajul nostru printr-un e-mail adresat reprezentanţilor parcului tematic. Acest loc merită cu adevărat vizitat chiar dacă aţi trecut demult de copilărie. Decorul filmului Popeye Marinarul realizat de regizorul Robert Altman în 1979 încântă pe oricine prin coloritul viu al caselor şi prin designul lor care pare că este scos din benzile de desene animate făcute în 1929. În acest film şi-a făcut debutul cinematografic regretatul actor de comedie Robin Williams care îl întruchipează perfect pe marinarul musculos pe care îl ştim din desenele animate. La intrare te întâmpină vaporaşul din care ieşea mereu fum şi eşti vrăjit instantaneu. Cobori încet pe aleea care duce în satul de pescari în care te întâmpină însuşi Popeye, alături de celelelate personaje: Olive Oyl, Bluto, Wimpy şi Swee Pi. De o parte şi de alta a străzii principale vezi poşta, magazinul general, frizeria, cabinetul dentistului, băcănia, magazinul cu pălării, un cinematograf unde poţi urmări mâncând floricele care intră în preţul biletului de intrare în parc, un documentar despre film. Casa simpaticului cuplu este un loc în care turiştii se pozează amuzaţi. Copiii găsesc tot felul de jocuri în sat, iar adulţii devin nostalgici după copilăria lor şi nu în ultimul rând admiră frumuseţea golfului Anchor cu apa sa turcoaz.

Mdina, vechiul oraş al tăcerii

Un obiectiv turistic de neratat este vechea capitală a Maltei. Mdina, oraşul tăcerii, a rămas parcă împietrit în timp. Am avut norocul să găsim străzile înguste neumblate de prea mulţi turişti astfel încât am putut filma şi fotografia liniştea acestui loc. Nu degeaba aici au fost filmate scene din serialul Game of Thrones, locul plasând perfect acţiunea filmului în timpuri străvechi. Fenicienii numeau această cetate Maleth, iar romanii, pe vremea cărora a cunoscut cea mai mare dezvoltare, Melita. În secolul IX, arabii au transformat-o în Mdina, oraşul fortificat cu ziduri groase şi şanţ de apărare. În evul mediu aici locuiau cele mai de vază familii normande, siciliene şi spaniole aşa că Mdina a primit titulatura de oraş nobil. Ioaniţii au preferat Valletta datorită ieşirii mai rapide la mare, aşa că Mdina a rămas doar oraşul vechi care mai are astăzi aproximativ 300 de rezidenţi.

Când vezi străzile tăcute ţi se pare imposibil ca cineva să poată locui acolo, cu atât mai mult cu cât clădirile au fost refăcute prin 1720. Noi sunt doar ciocanele uşilor şi decoraţiunile de lângă numărul caselor.

În Mdina se poate intra prin poarta greacă sau pe poarta principală. Dacă poarta greacă este simplă, cea principală este frumos decorată, având blazonul cu leu si sabie al marelui maestru Manoel de Vilhena şi statuile patronilor oraşului Sfântul Pavel, Sfântul Publius şi Sfânta Agatha. În centrul Mdinei am găsit catedrala impozantă a Sfântului Pavel, refăcută în stil baroc între 1697 si 1702, după cutremurul din 1693. Chiar dacă lăcaşul de cult a fost foarte grav afectat, picturile din altar înfăţişând convertirea sfantului pavel şi fresca naufragiului au rezistat miraculos. Am admirat interiorul elegant, candelabrele din sticlă veneţiană, pietrele tombale în care îşi dorm somnul de veci cavaleri ioaniţi, mobilierul de lemn, statuile, vitraliile şi culorile tavanului. Pe faţadă, sub cele două clopotniţe sunt două ceasuri. Doar cel din dreapta indică ora corectă, celălalt fiind montat din credinţa că diavolul ar fi păcălit şi nu ar deranja slujba din interior.

 În catedrală se intră după ce plăteşti în muzeul catedralei, biletul de 5 euro. În muzeu sunt expuse multe obiecte de cult în general din argint, de la statuete cu sfinţi, sfeşnice, pocale, tacâmuri de masă, crucifixuri, dar şi gravuri şi tablouri, manuscrise, monede, veştminte bisericeşti şi bijuterii.

Noi am intrat pe poarta greacă şi am ieşit pe cea principală. Chiar la ieşire am văzut Muzeul de istorie naturală care era închis şi un muzeu al torturii pe care nu l-am vizitat pentru că nu suntem amatori de astfel de experienţe. Am traversat parcul şi parcarea pentru autobuze şi am urmat strada pincipala spre centrul oraşului Rabat, suburbia Mdinei locuită de 7.000 de cetăţeni. Chiar în centru am găsit o altă biserică tot cu hramul Sfântului Pavel care era închisă, tot aşa cum erau închise şi catacombele Sfântului Pavel şi sfintei Agatha. Personal nu ţineam să văd aşa ceva, dar mi-a părut rău că nu le-am putut filma pentru a vă arăta în emisiune şi aceste obiective dacă tot am ajuns la ele. Din poze mi-am dat seama că arată cam la fel cu ceea ce am găsit catacomba Sfântului Cataldus unde erau încăperi funerare săpate în stâncă. Catacombele au apărut aici după ce romanii au interzis înmormântările. Sunt 24, dintre care doar 2 se vizitează  şi au fost folosite ca necropolă până în secolul a IX-lea. Este uimitor faptul că doar catacombele sfântului Pavel se întind pe 2.000 de metri pătraţi, iar catacombele Sfintei Agatha acoperă 4.000 de metri pătraţi, deşi din toată suprafaşa aceasta se poate vizita foarte puţin.

Am vizitat grota Sfântului Paul şi fostele catacombe puno-romane săpate în piatră în urmă cu 2.000 de ani şi care au servit ca adăposturi antiaeriene în cel de-al doilea război mondial, un labirint de încăperi subterane în care te puteai pierde cu uşurinţă, aşa de încâlcit era traseul. Peştera în care se spune că a trăit Sfântul Pavel timp de 3 luni, in urma naufragiului său pe insulă, în anii 60, este atracţia cea mai vizitată din Rabat. În spatele unui grilaj, într-o încăpere scobită în piatră, se află statuia sfântului, amplasată aici la 1748 de cavalerii ioaniţi, corabia de argint din tavan fiind adăugată abia în 1960.

Tot închis am găsit şi Muzeul Forumului Roman. Am filmat de afară ruinele forumului, dar în muzeu erau mozaicuri antice foarte bine conservate, sculpturi, bijuterii din os şi vase şi în general întregul inventar găsit într-o casă de nobil roman din secolul I.

Ce suvenire am luat din Malta

În Rabat ne-am delectat cu fursecuri malteze, foarte dulci având în vedere că ingredientul principal este reprezentat de smochine. Aşa cum vă spuneam atunci când am povestit despre mâncare, şi în dulciurile malteze se simte influenţa mai multor naţii: am găsit caneloni italieni, dar şi nuga şi halva turcească. Astfel de dulciuri puteţi duce acasă prietenilor pentru că pot fi nişte suvenire foarte inspirate, în fapt o bucăţică aromată cu scorţişoară, cuişoare şi smochine din Malta.

Tot la capitolul suvenire nu rataţi dulceaţa şi lichiorul de cactus, un gust care nu seamănă cu nimic cunoscut de mine şi foarte parfumat. Toate se fac din fructul de cactus, nu din frunză cum aţi putea crede. Mici statuete cu cavaleri de Malta, bărcuţe luzzu şi magneţi cu crucea malteză se găseau peste tot. Pentru cei care locuiesc la case un suvenir deosebit era ciocanul de uşă întruchipând animale, păsări, îngeri sua diverse simboluri cum este crucea malteză, coroane, blazoane. Foarte frumoase sunt bijuteriile de argint şi aur in filigran, obiectele din sticlă şi batiste din dantelă.

Cum nu am mai fost la Gozo, am avut suficient timp să mergem de mai multe ori în Valletta şi să ne plimbăm pe faleză de la Sliema până la San Julian' s. Ne-am bucurat de soare blând şi 17 grade în termometre, peisaje marine superbe, pentru că pe toată coasta, Mediterana s-a retras spre larg dezgolind stânci aurii, parcă în culorile clădirilor. Am coborât să facem poze, chiar pe plaja stâncoasă, minunându-ne de şanţurile şerpuitoare în care valurile îşi făceau loc vijelioase. Coasta a fost apărată secole de-a rândul din 13 turnuri de pază cosntruite la ordinul marelui maestru Martin de Redin pentru ca localnicii să fie preveniţi asupra atacurilor turcilor. Astăzi mai există doar două, restaurate.

Cred că am găsit cea mai bună perioadă să vizităm Malta pentru că ne-am bucurat de o vreme mult mai caldă decât acasă, potrivită pentru plimbări lungi. Într-o singură zi mai înnorată a plouat pentru 10 minute, mult prea puţin pentru a ne întrista. Localnicii cu care am vorbit ne-au spus că vara temperaturile cresc foarte mult, chiar la 50 de grade Celsius şi asta a început să-i deranjeze chiar şi pe ei, mai obişnuiţi decât noi cu căldura. Şi din cauza aceasta dar şi pentru că Malta nu are prea multe plaje cu nisip, face ca insula din Mediterană să nu fie o alegere potrivită pentru vară. Chiar şi aşa, proprietarii de restaurante şi magazine cu suvenire ne-au spus că vara este anotimpul cu cele mai mari încasări şi abia aşteptau ridicarea restricţiilor şi încălzirea vremii. Cu tot cu istoria sa şi oamenii calzi şi veseli, Malta rămâne într-un top 10 al celor mai frumoase locuri pe care le-am vizitat şi va fi mereu o opţiune pentru locuri de revăzut.