(Video) Organizaţia umanitară Concordia a inaugurat oficial Centrul de zi pentru copii de la Proviţa de Sus
40 de copii din comuna Proviţa de Sus din Prahova găsesc sprijin la Centrul de Zi pentru copii şi familie Concordia. Centrul a fost deschis în 2025 şi oferă servicii sociale şi educaţionale pentru copiii din medii vulnerabile şi familiile lor. Pe 2 iunie, organizaţia umanitară a inaugurat oficial acest centru în prezenţa principesei Maria, a autorităţilor judeţene şi locale, aniversând astfel şi 35 de ani de activitate dedicată persoanelor aflate în nevoie.
Cei 40 de copii beneficiari au vârste între 6 şi 15 ani şi primesc la centru în fiecare zi sprijin educaţional, consiliere psihologică şi o masă caldă şi totodată se bucură de activităţi de socializare. Finanţarea centrului a fost asigurată prin proiectul european „Împreună pentru copii şi familie-servicii comunitare pentru sprijinirea copiilor din judeţul Prahova” în care Concordia a avut ca partener primăria Proviţa de Sus. De altfel, autorităţile locale au mai multe proiecte sociale în derulare, toate cu fonduri europene.
Centrul de zi de la Proviţa de Sus este unul dintre proiectele pe care Concordia le-a dezvoltat în ultimii 35 de ani în România, ajutând astfel peste 15.000 de persoane aflate în situaţii dificile.








