Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Unde ne distrăm în weekendul 18-20 septembrie în Prahova şi Bucureşti. Vor fi festivaluri, târguri, expoziţii, conferinţe!

17 septembrie 2026
Share:
581378112-18021523583787922-4318341403320452741-n-jpg-1789633990.jpg

Vremea este frumoasă în acest weekend în Prahova şi Bucureşti, cu temperaturi de vară, numai bune pentru a vă bucura de încă un sfârşit de săptămână cu evenimente socio-culturale frumoase. Vom avea festivaluri, expoziţii, târguri, spectacole, conferinţe de dezvoltare personală şi sport în natură. 

„Gramatica Libertății” se scrie la festivalul Artown NOW #5 - Anuala de Artă Urbană de la Ploieşti care începe vineri, 18 septembrie, de la ora 19.00, în Fabrica UZUC. Până pe 4 octombrie, peste 40 de artiști internaționali și locali vor colora şi remodela faţa Ploieştiului prin picturi murale, sculpturi, instalații, piese de teatru și tururi ghidate atât în fabrică cât şi pe străzile şi clădirile oraşului. Festivalul de Artă înseamnă peste 100 de activități stradale cu muzică, tururi ghidate, ateliere de artă, vernisaje. Găsiţi aici programul pe zile şi ore inclusiv pentru acest weekend. 

La Casa Tineretului din Câmpina, vineri, 18 Septembrie 2026, de la ora 16:00, vin Vizionarii -Constantin Dulcan şi Gina Chiriac -într-o conferinţă pentru suflete moderată de jurnalista Florentina Fântânaru. "Prof.univ.dr.Dumitru Constantin Dulcan dezvaluie "Formula Tinereții". Dl profesor dezvăluie că secretul tinereții nu stă în creme sau genele moștenite, ci în modul în care gândim și simțim. Când trăim în iubire, recunoștință și sens, celulele noastre primesc semnalul vieții, nu al degradării. Tinerețea nu e o vârstă, ci o stare de conștiință: o minte senină, o inimă bună și un suflet recunoscător pot întineri chiar și materia. Psiholog dr., Gina Chiriac dezvaluie "Aurul invizibil al sufletului- Atenția!" Dna.psih.dr. vorbește despre cel mai prețios dar al omului modern: prezența! Ceea ce privim, crește. Ceea ce iubim prin atenție, prinde viață. Într-o lume care ne fură privirea, adevărata vindecare începe acolo unde ne întoarcem atenția către noi înșine, către inimă, către prezent"

Orchestra Populară „Flacăra Prahovei", condusă de dirijorul Marian Dovîncă, deschide oficial noua stagiune folclorică cu un Concert Folcloric Extraordinar , la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploieşti, vineri, 18 septembrie, începând cu ora 18.00. Spectacolul va aduce pe scenă soliștii Gelu Voicu, Traian Frîncu, Cezar Ouatu, Adriana Deaconu și Violeta Barac, alături de Ansamblum Folcloric „Flacăra Prahovei" și grupul vocal „Ciobănașu’ de la munte”. 

Primăria Orașului Urlați, Consiliul Local Urlați și Casa de Cultură Urlați vă invită la Zilele Toamnei la Urlați – Ediția a XXII-a, în perioada 19–20 septembrie 2026
Evenimentul va avea loc în Centrul Orașului Urlați. Pe scenă vor urca: Lidia Buble, Prințesa de Aur, Jador, Nicu Paleru, Emilia Ghinescu, Cristian Rizea , Myriam, Valentin Dinu, Axinte, Julia Trupa Sexxy, Monik Angels, Mariana Stan, Marius Glonț, Antonia Maria și Daniela Radu.Totodată vor fi momente artistice pline de energie alături de „Drag mi-e jocul românesc”, Bujorel de Prahova, „Sârba Prahovei”, „Datina” și „Brâul Muntenesc Junior”, care vor aduce în fața publicului frumusețea dansului și cântecului popular românesc. 

Natură, competiție, prietenie și experiențe de neuitat, chiar în inima Bucegilor. Aşa descriu organizatorii Festivalul Munţilor Bucegi care se va desfăşura în perioada 18-20 septembrie la Complexul Sportiv Naţional Piatra Arsă. Participanţii mici şi mari se pot înscrie în Cupa Munților Bucegi – Orientare (sprint, distanță medie, lungă distanță) sau în Cupa României Turism Sportiv – Raid, orientare, escaladă. Iubitorii de mişcare pe munte se vor bucura şi de un recital folk cu invitați surpriză. Vârsta minimă de participare este 15 ani. 

Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” îi invită pe ploieşteni la o seară de film în oraş cu intrare gratuită. Colecția „Clasicele cinematecii românești, trăite din nou” se va lansa vineri, 18 septembrie cu Seară de Film Românesc pentru Seniori, de la ora 17:30, la Sala „Europa” a Consiliului Județean Prahova. Spectatorii vor putea vedea filmul lui Nae Caranfil „Filantropica”. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se pot face telefonic la numărul 0244 545 041 (între orele 09:00–16:00).

Atelierul El’ Escu invită iubitorii de artă la expoziția de pictură în relief „Alchimia Luminii”, un eveniment dedicat artei, creativității și legăturilor care se nasc între oameni atunci când pasiunea îi aduce împreună. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2026, începând cu ora 17:00, la Teatrul Nației din Ploiești, sub coordonarea artistului Petre Leescu. Potrivit organizatorilor, „Alchimia Luminii” nu este doar o expoziție de lucrări, ci povestea unei comunități construite în jurul artei. Fiecare lucrare poartă amprenta celui care a creat-o – emoții, încercări, bucurii, fragmente de viață și, mai ales, curajul de a transforma o idee într-o formă vizibilă. Lumina devine formă, iar arta devine speranță.

Primăria Municipiului Ploiești, împreună cu Asociația TransPloiești pentru Mobilitate Urbană, cu sprijinul SC Transport Călători Express SA Ploiești și al Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, vă invită sâmbătă, 19 septembrie 2026, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Ziua Transportului Public din Ploiești”.

Vizitatorii vor avea parte de: 

- Expoziție statică extinsă: Explorează de aproape 14 vehicule emblematice! De la piesele istorice de colecție — autobuzul Ikarus 280 (#2185), troleibuzele Rocar 312E și Neoplan — până la flotele moderne electrice SOR intrate recent în circulație.
-Noutatea ediției (Pe șine): În premieră, includem componenta de transport electric pe șine prin expoziția și cursele speciale cu tramvaiul Tatra KT4D (#076)!
- Curse speciale gratuite (Fără stații): Experimentează transportul public de altădată în plimbări speciale cu autobuzul Ikarus sau modelul MAN NG 313 (Pod Înalt – Gara de Vest) ori cu tramvaiul pe linia 102!
- Activități pentru toate vârstele: Tururi ghidate în interiorul depoului, panouri interactive cu secrete tehnice, un Treasure Hunt captivant cu premii pentru copii și o zonă de Food Truck pentru pauzele voastre de masă!

Muzeul Național Peleș a deschis în Holul de onoare al Castelului Pelișor, expoziția dedicată aniversării a 100 de ani de la vizita istorică a reginei Maria în America, eveniment petrecut în toamna anului 1926, între18 octombrie și 24 noiembrie. "Turneul suveranei României a avut loc la invitația lui Samuel Hill, fondatorul Muzeului de Artă Maryhill din statul Washington, pentru a inaugura sala consacrată României. Vizita pe Continentul american a fost intens mediatizată în presa vremii, astfel că panourile fotografice prezente în expoziție, realizate prin amabilitatea Arhivelor Naționale ale României, de a căror colaborare ne-am bucurat pentru acest demers cultural, oferă posibilitatea documentării minuțioase a întregului itinerar al reginei Maria".

Sâmbătă, 19 septembrie, Sinaia găzduiește cea de-a 22-a ediție a Crosului Cardiologilor. Înscrierile se fac la start de la ora 07:00, iar cursa va începe la ora 07:30. Crosul se desfășoară pe Bulevardul Carol I, prin Parcul „Dimitrie Ghica”, până la Cazinoul Sinaia și retur.

Sâmbătă, sunteţi invitaţi să cunoaşteţi cartierele periferice ale Ploieştiului, în cadrul Sezonului Comunitar Ploieşti. 

"Ziua începe cu Cycle4GlobalGoals × Sezon Comunitar Ploiești, un tur cu bicicleta care leagă orașul de la est la vest.

La ora 09:00 este organizat un Tur cu bicicleta: "Ploiești pe două roți. De la Dâmbu la Parc Vest." Plecarea se va face din strada Cornățel nr. 2, intersecție cu Sabinelor. Participare gratuită. De acolo, ne continuăm ziua în Mitică Apostol, unde se încheie Sezonul Comunitar Ploiești 2026.

 11:00 - 14:00: Expoziție cu o parte din lucrările înscrise în concursul de imaginație civică, "Locuri în devenire";

 11:00: Panel discuții: "Mitică Apostol: mai aproape de oraș, mai aproape de oameni";

 12:00: Anunțarea câștigătorilor, înmânarea diplomelor participanților la concursul "Locuri în devenire";

 12:30: Masa Vecinătății, la care fiecare aduce ceva bun de acasă.

 Parcul din Mitică Apostol / curtea Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, Mitică Apostol

 Acces gratuit la toate activitățile". 

Sâmbătă şi duminică, la Biblioteca "Nicolae Iorga" din Ploieşti se desfăşoară Târgul artizanilor BluJoy, de la 11:00 la 19:00. "Vei descoperi artizani din diferite colțuri ale țării, veniți cu produse realizate cu grijă, creații unicat și povești autentice. Bijuterii, accesorii, decorațiuni, produse creative, cadouri speciale și multe alte surprize te așteaptă să le descoperi. BluJoy este un eveniment pentru întreaga familie, cu ateliere și activități pentru copii, momente de relaxare și timp frumos petrecut împreună. Pregătim și tombole cu premii surpriză, experiențe deosebite și acel vibe BluJoy pe care nu doar îl descoperi, ci îl simți", ne invită organizatorii. 

La Bucureşti sunt multe evenimente frumoase organizate în acest weekend însorit. 

Nou amenajată insulă Lacul Morii se deschide vineri, 18 septembrie cu West Side Sunset Fest. Aflaţi aici programul celor trei zile de distracţie. 

În Parcul Titan , la Scena Mare, în perioada 18–20 septembrie, cu programul Vineri: 17:00–21:00 şi sâmbătă și duminică: 10:00–21:00, se desfăşoară Festivalul Anatolian.  "Timp de trei zile, vă invităm într-o călătorie prin gusturile și tradițiile Anatoliei: kebaburi delicioase, lahmacun, gözleme, baclava, künefe, katmer, cafea turcească și multe alte bunătăți. Muzică, dans, culoare și voie bună pentru întreaga familie! Și, mai presus de toate, solidaritate. Anatolian Food Fest este un eveniment organizat de Fundația Tuna, care transformă bucuria întâlnirii dintre culturi în sprijin pentru persoane aflate în situații vulnerabile", spun organizatorii.

Primăria Sectorului 1 organizează în zilele 19-20 septembrie 2026, pe Şoseaua Kiseleff, Triunghiul muzeelor - un proiect cultural în premieră, care reunește trei muzee bucureștene aflate la doar câțiva metri unul de celălalt, pe Șoseaua Kiseleff și propune o nouă perspectivă asupra patrimoniului României:
- Muzeul Geologic Național;
- Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”;
- Muzeul Național al Țăranului Român. Împreună construiesc o poveste despre formarea identității acestui teritoriu.

"Trei instituții, trei perspective și trei forme de patrimoniu – Pământul, Viața și Oamenii – reunite într-o singură experiență. Vă invităm ca, pe durata a două zile, sâmbătă, 19 și duminică, 20 septembrie 2026 să descoperiți și să experimentați ideea că identitatea României poate fi înțeleasă doar integrat, prin geologie, natură și cultură".

Evenimentul face parte din Zilele Bucureștiului, alaturi de alte acțiuni. 

Zilele Bucureștiului #567 | 19–20 septembrie 2026

Bucureștiul sărbătorește 567 de ani de la prima atestare documentară printr-un weekend de evenimente care aduce muzică, arte vizuale, spectacole, patrimoniu și experiențe urbane în mai multe puncte ale orașului.

iMapp Bucharest Winners League 2026

Pe 19 septembrie, Piața Constituției găzduiește competiția internațională de video mapping, cu șapte artiști și studiouri internaționale. Programul continuă pe 20 septembrie cu muzică și entertainment.

Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană

Calea Victoriei devine spațiu pietonal și găzduiește spectacole, concerte, expoziții, activități sportive, dezbateri și tururi ghidate.

Porți Deschise la Primăria Capitalei

Tururi ghidate ale Primăriei Capitalei oferă acces la istoria și arhitectura clădirii. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere.

Dâmbovița Apă Dulce

Pe 18 și 19 septembrie, bucureștenii sunt invitați la plimbări gratuite cu barca pe Dâmbovița, la Debarcaderul Națiunile Unite, fără rezervare.

Triunghiul Muzeelor

Muzeele „Grigore Antipa”, al Țăranului Român și de Geologie propun, pe 19 și 20 septembrie, un program dedicat Dobrogei, cu ateliere, activități pentru familii, muzică și instalații de iluminat arhitectural.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB.

Sâmbătă şi duminică puteţi merge la târgul Back to Dichisar, unde creatorii de frumos s-au întors din vacanţă. Detalii aici. Totodată, puteţi vizita Târg cuminte. "Toamna aceasta, curtea Muzeului Național „George Enescu” își deschide porțile pentru a găzdui celebrarea autenticității, a designului românesc și a meșteșugului reinventat.Vă invităm la o ediție specială de toamnă a târgului de creatori locali, amplasată chiar în inima Bucureștiului, pe emblematica Calea Victoriei. Într-o atmosferă plină de istorie, eleganță și acorduri subtile de inspirație, veți descoperi poveștile din spatele unor obiecte unice, create cu pasiune și măiestrie". Şi la Casa Artizanilor este un târg de profil. 

foto Facebook Artown Now