Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Spectacol senzorial la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploieşti. Intrarea este gratuită!

20 mai 2022
Share:
c0e94b8f-6f84-4477-999e-55a5fd9ea748-jpg-1653040845.jpg

Spectacol deosebit la Filarmonica Paul constantinescu din Ploieşti, oferit gratuit de Asociația Mozaic Comunitar ploieştenilor, pe data de 24 mai 2022, de la ora 20.00. Spectacolul senzorial Silent Shadows  promite să îi deconecteze de la cotidian pe toţi cei care vor răspunde invitaţiei, printr-o combinație de sunet, instrumentişti, lasere, efecte vizuale şi miros.  

Prezența în sală este nerecomandată minorilor sub 12 ani, iar momentul de începere a spectacolului va depinde de ora în care se va întuneca în totalitate.

"Spectacolul senzorial Silent Shadows face parte dintr-o serie de bucurii pe care dorim să le oferim ploieştenilor. Cu toții avem nevoie de zâmbete sau de momente de linişte ori de voie-bună. Asociația noastră sprijină diverse categorii de persoane defavorizate, familii aflate în situații delicate, refugiați sau comunități sărace. Considerăm că a venit momentul să îndreptăm acțiunile noastre şi spre oamenii care, deşi au o situație financiară bună, sunt bucuroşi să primească surprize şi stări frumoase. De aceea, invităm ploieştenii să participe la spectacolul nostru oferit gratuit, desigur, în limita locurilor din sală. De asemenea, încurajăm oamenii să ofere, din tot ceea ce au: bucurie, ajutor material sau emoțional, îmbrățişări şi orice alt gest care poate aduce o stare bună semenilor", a precizat  Cristina Toma-Cochinescu, preşedintele Asociației Mozaic Comunitar

Participarea la eveniment este gratuită, în limita celor 200 de locuri din sală. Dacă vrei să faci parte din experiență, sună la 0769.999.119 şi, dacă mai sunt locuri, vei primi invitații pentru tine şi pentru prietenii tăi.