Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Serviciul pentru Permise Auto şi Înmatriculări Prahova se mută în casă nouă. Află unde se va susţine examenul teoretic pentru permisul auto!

22 noiembrie 2022
Share:
La permise şi înmatriculări se va lucra şi sâmbătă pentru reprogramaţi

Din decembrie, prahovenii vor susţine probele examenului în vederea obţinerii permisului de conducere în condiţii optime, anunţă Prefectura Prahova care a făcut o analiză la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Prahova (S.P.C.R.P.C.I.V. Prahova) în perioada 2001-2022. De la an la an volumul de lucru al angajaţilor a crescut foarte mult, dar spaţiile destinate acestui serviciu au rămas aceleaşi, mult prea mici pentru a asigura o atmosferă decentă atât pentru angajaţi, cât şi pentru prahoveni. De aceea,  conducerea prefecturii a făcut demersuri pentru ca SPCRPCIV să se mute într-un spaţiu adecvat de lucru. 

După analizarea mai multor propuneri s-a decis ca serviciul să fie mutat în interiorul complexului Prahova Value Centre, iar în urma semnării parteneriatului cu administratorii acestui centru comercial, în conformitate cu dispoziţiile prefectului Virgiliu Daniel Nanu, a fost obţinut acordul pentru transferul întregii activităţi a S.P.C.R.P.C.I.V. Prahova. Noua locaţie va beneficia de ghişee noi, de o zonă de aşteptare generoasă, dar şi de o sală modernă pentru testarea teoretică ce permite examinarea concomitentă a unui număr mai mare de candidaţi.

Astfel, din 12 decembrie 2022, testarea teoretică pentru obţinerea permisului de conducere se va efectua în incinta complexului Prahova Value Centre din Municipiul Ploieşti, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr.1 (fosta uzină Upetrom), iar punctul de plecare (aprobat de către Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova) al candidaţilor programaţi în vederea susţinerii probei practice se va regăsi în parcarea complexului comercial (intrarea Mobexpert). Până la jumătatea lunii ianuarie 2023, în aceeaşi locaţie vor fi transferate şi restul activităţilor ce privesc soluţionarea cererilor pentru preschimbarea permiselor de conducere, înmatricularea vehiculelor, radierea vehiculelor sau eliberarea autorizaţiilor provizorii de circulaţie. 

După cum ştiu toţi prahovenii, în acest moment activitatea serviciului este desfăşurată în spaţii de lucru improprii în mai multe locaţii (str.Vasile Lupu nr.60, respectiv Şos.Vestului nr.19), zona destinată primirii cetăţenilor este supraaglomerată în cea mai mare parte a timpului (spaţiul fiind comun cu Serviciul Rutier, dar și cu Direcţia Judeţeană de Evidență a Persoanelor Prahova), iar locurile de parcare sunt insuficiente atât pentru lucrători cât şi pentru cetăţeni.

foto arhiva