Rising Stars, competiţia internaţională de gimnastică artistică, se va desfăşura la Ploieşti
Competiția internațională Rising Stars la gimnastică artistică feminină se va desfășura, în curând, la Ploiești. Municipiul Ploiești va găzdui competiția internațională Rising Stars, un eveniment de referință dedicat junioarelor și pre-junioarelor, care se va desfășura în orașul nostru, în perioada 10–12 iulie 2026.
Pe lângă spectacolul oferit de evoluțiile tinerelor sportive, competiția are și o importanță strategică majoră, deoarece va găzdui Etapa a II-a de selecție pentru Campionatele Europene, atât la categoria senioare, cât și la categoria junioare.
Timp de trei zile, publicul va avea ocazia să urmărească exerciții de înalt nivel tehnic, să descopere viitoarele staruri ale gimnasticii și să susțină sportivele aflate în cursa pentru reprezentarea României la marile competiții internaționale.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică.
foto arhiva
Te-ar putea interesa si:
Lifestyle
„Shakespeare sub Castani”, două zile de teatru pe Bulevardul Independenţei din Ploieşti
Lifestyle
Spectacolele săptămânii la Teatrul "Toma Caragiu". Luni este o piesă cu intrare liberă!





