Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Primăria Ploieşti derulează proiecte de infrastructură în valoare de peste 650 de milioane de lei

11 martie 2026
Share:
e3b182fd-30c9-4552-b1c7-76431222b768-jpg-1661529570.jpg

Primăria Municipiului Ploiești are, în prezent, 10 proiecte majore aflate în proceduri de achiziție publică pentru modernizarea infrastructurii, cu o valoare totală estimată la 643,5 milioane de lei, fără TVA. Este cel mai amplu pachet de investiții lansat simultan în oraș în perioada post-1989. Proiectele vizează infrastructura de transport, energia termică, modernizarea spațiilor urbane, educația și infrastructura medicală.

Cele mai importante investiții ale administrației publice ploieștene aflate în procedură de achiziție publică sunt următoarele, explicaţiile despre fiecare în parte aparţinând primarului Mihai Poliţeanu. 

1. Achiziția a 20 de tramvaie noi și modernizarea depoului de tramvaie-Valoare estimată: 200 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: împrumut Banca Europeană de Investiții + finanțare nerambursabilă de la Comisia Europeană + contribuție proprie. A fost finalizată evaluarea tehnică a ofertelor, intrăm în evaluarea financiară. Estimăm că vom afla răspunsul la întrebarea privind câștigătorul licitației la începutul lunii aprilie.

2. Reabilitarea a 24 km de rețea de termoficare-Valoare estimată: 172 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. De abia au fost depuse ofertele (care au mii de pagini), ceea ce face mai greu o estimare exactă a momentului declarării câștigătorului dintre cei 3 ofertanți. Estimăm, la acest moment, luna iunie a acestui an.

3.Refacerea centrului municipiului Ploiești-Valoare estimată totală: 72 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. Suntem abia la începutul licitației, încă în termenul de depunere a ofertelor. Ne dorim să nu trecem de luna iunie cu declararea câștigătorilor celor două licitații.

4. Achiziția unui grup de motoare în cogenerare de 40 MW pentru S.C. Termo Ploiești S.R.L.-Valoare estimată: 58 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: împrumut bancă comercială. Suntem în fazele finale ale evaluării financiare a ofertei și estimăm declararea câștigătorului licitației în jurul datei de 20 martie. Dacă ofertantul va fi declarat câștigător, nu există pericolul vreunei contestații, fiind vorba de un singur ofertant.

5.Modernizarea piețelor din fața Gărilor de Sud și de Vest-Valoare estimată: 48,5 milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. Suntem în fazele finale ale evaluării financiare a ofertelor și estimăm declararea câștigătorului licitației în jurul datei de 20 martie. Există posibilitatea legală de contestație a rezultatului, dar oricum lucrările vor începe în acest an.

6.Reabilitarea străzii Mihai Bravu-(fără poduri, care trebuie consolidate separat). Valoare estimată: 25 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: împrumut bancă comercială. Suntem încă în termenul de depunere a ofertelor (13.03.2026), deci în faza inițială a licitației. Ne-am propus să finalizăm evaluările tehnice și financiare până la jumătatea anului.

7.Construcția Centrului de Îngrijiri Paliative-Valoare estimată: 17 milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. Licitația a fost demarată la finalul lunii februarie, fiind încă în termenul de depunere a ofertelor (16.03.2026). Ne așteptăm să avem declarat un câștigător la jumătatea lui 2026.

8. Lucrări de reparații la unități de învățământ și amenajări la Grădinița nr. 23-Valoare estimată: 21 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: împrumut bancă comercială. Am trecut și de evaluarea financiară a ofertelor și estimăm declararea câștigătorului licitației la mijlocul lunii martie.

9. Lucrări de creștere a eficienței energetice prin anveloparea unor blocuri de locuințe-Valoare: 9 milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. Licitația a fost demarată la finalul lunii februarie, fiind încă în termenul de depunere a ofertelor (16.03.2026). Ne așteptăm să avem declarat un câștigător la începutul lui iunie 2026.

10.Reparaţii ale unităţilor de învăţământ: (3 loturi). Valoare estimată: 21 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: buget local. Suntem în etapa de evaluare financiară a ofertelor și estimăm că vom avea câștigători declarați în a doua jumătate a lunii martie.

Primarul a precizat că spre deosebire de fondurile europene sau imprumutul de la Banca Europeană de Investiții (bancă UE) care dau siguranţă în finanţare, pentru împrumuturile de la bănci comerciale se aşteaptă aprobarea lor de către CAIL (o structură a Ministerului Finanțelor), care nu se poate pronunța până nu se aprobă bugetul de stat.

"Cearta dintre partidele din Guvern, care a produs o întârziere fără precedent a adoptării bugetului de stat, pune în pericol sau întârzie investițiile locale din toate localitățile și județele României", a precizat primarul.