Povestea unei pasiuni. Ploieşteanca Mădălina Ilie face artă cu fire de aţă, andrele şi croşete

Ploieşteanca Mădălina Ilie (49 ani) este manager de departament la o firmă din Ploieşti şi mamă a doi copii, dar şi o artistă experimentată în obiecte croşetate sau tricotate. Din mâinile sale au ieşit foarte multe creaţii deosebite, de la articole vestimentare până la accesorii şi jucării. Tricotatul presupune multă migală şi timp pe care îl ia din activităţile cotidiene, dar este, totodată şi o terapie pentru suflet şi minte.

De unde a început totul

Mădălina s-a îndrăgostit de tricotat şi croşetat abia în liceu, când a început să îşi facă singure bluziţe unicat.

“Povestea pasiunii mele a început cu tricotatul, nu cu croșetatul, ceea ce îmi place mai mult acum. Am învățat să tricotez la școală, la orele de lucru manual, dar atunci nu pot spune că m-am îndrăgostit de lucrul de mână. Atracția adevărată a apărut mai târziu, în liceu, când am început să-mi tricotez singură bluze. Primele tehnici le-am învățat de la mama mea. Atunci nu existau tutoriale, chiar și fire se găseau destul de greu. Apoi s-a născut nepoțelul meu, băiatul surorii mele, și parcă am găsit un nou motiv să creez. Am început să-i tricotez lui lucrușoare și am continuat chiar și în timpul facultății. Cu croșeta m-am întâlnit inițial într-un alt context. Croșetam șnururi pentru macrame, pe care le foloseam apoi la asamblarea unor fețe de masă și mileuri. După aceea au fost câțiva ani de pauză. Am redescoperit lucrul manual prin goblen și am lucrat multe tablouri, pe care le am și astăzi în casă, pe pereți”, a povestit Mădălina.

Pasionată de a învăţa continuu ceva nou

Perioada pandemiei a fost pentru multe persoane una de reinventare, de redescoperire a unor talente lăsate în stare latentă sau chiar de descoperire a unor pasiuni noi. Şi pentru Mădălina, această perioadă a fost una de aprofundare a cunoştinţelor.

“În perioada pandemiei m-am întors la croșetă, dar de data aceasta într-un mod cu totul nou pentru mine. Am început să învăț să fac obiecte vestimentare, urmărind tutoriale pe YouTube, cumpărând scheme și cărți și încercând tot mai multe lucruri. Cred că, de fapt, pasiunea mea a crescut de fiecare dată când am avut curajul să spun: Hai să încerc și asta. Mă inspir foarte mult din ceea ce văd în jurul meu, dar mai ales din curiozitate. Sunt atrasă mereu de lucruri noi: o tehnică pe care nu am mai încercat-o, un fir nou, un model interesant, un accesoriu pe care nu l-am mai folosit. În timp am trecut prin foarte multe: tricotat, croșetat, goblen, obiecte vestimentare, accesorii, decorațiuni și, mai nou, amigurumi. Îmi place să fac și lucruri mari, cum sunt bluzele, cardiganele sau șalurile, dar și lucruri mici, care pot fi transformate într-un cadou sau într-o jucărie. Amigurumi a apărut, de fapt, dintr-o încercare. Fata mea m-a rugat să-i fac o broască țestoasă pe care o văzuse pe internet. I-am spus: “De ce nu? Hai să încerc!” Am urmat tutorialul și a ieșit prima mea jucărie din catifea. Nu era spectaculoasă, dar o păstrez și astăzi. Mă uit la ea din când în când și îmi place să văd, prin ea, cât de mult am evoluat. Cred că cel mai mult îmi place tocmai această parte: să nu mă opresc niciodată din învățat. Trec de la un proiect la altul, de la tricotat la croșetat, de la croșetat la amigurumi și apoi la altceva. Descopăr o tehnică nouă și vreau să o încerc. Descopăr un fir nou și mă gândesc imediat ce aș putea face cu el. Așa că, dacă mă întrebi ce îmi place cel mai mult să fac, răspunsul sincer este: următorul lucru pe care încă nu l-am încercat”, a subliniat artista handmade.

Croşetatul, hrană pentru suflet

Frumoasele jucării şi hăinuţe se fac cu multă migală şi atenţie şi de multe ori trec săptămâni până ce un obiect este gata. Asemeni unui inginer, Mădălina proiectează piesa care va ieşi.

“Unele lucruri pot fi terminate în câteva ore, în timp ce un obiect mai complex poate însemna zile sau chiar săptămâni de lucru, mai ales dacă vorbim despre o piesă vestimentară sau despre un amigurumi cu multe detalii. Și timpul nu înseamnă doar orele în care am efectiv croșeta sau andrelele în mână. Uneori petrec destul de mult timp alegând firul, culorile, căutând un model, studiind o tehnică sau făcând și desfăcând până când îmi place rezultatul. De aceea, la lucrurile făcute de mână, cred că este greu să spui doar “a costat atât pentru că am lucrat X ore”. În spatele obiectului sunt și experiența, răbdarea, încercările și toate lucrurile pe care le-ai învățat până să ajungi să-l faci”, explică ea.

Lucrul de mână este un moment în care Mădălina îşi mută focusul de la activităţie zilnice pe fire, andrele, croşete, model, culori, arta croşetatului fiind astfel o formă de reconectare cu ea însăşi.

“Cred că cel mai mult îmi place sentimentul că fac ceva cu mâinile mele. Pornesc de la un ghem și, treptat, apare ceva care înainte nu exista. Croșetatul mă și liniștește foarte mult. Este unul dintre momentele în care reușesc să mă desprind de agitația de peste zi. Am un job, am lucruri de făcut, telefoane, probleme, responsabilități, iar atunci când iau croșeta sau andrelele în mână parcă intru într-un alt ritm. Dar, în același timp, nu este doar relaxare. Este și bucuria descoperirii. Când învăț o tehnică nouă și îmi iese, când termin un proiect dificil sau când văd că ceva ce acum câțiva ani mi se părea imposibil a devenit ușor pentru mine, simt o mare satisfacție. Cred că emoția principală este bucuria de a crea și sentimentul că niciodată nu e prea târziu să înveți ceva nou.

Handmade-ul nu are un program fix. Fur bucățele de timp. Uneori lucrez seara sau dimineața înainte să plec la birou, alteori în weekend, alteori câte puțin atunci când am o oră liberă. Am și perioade în care sunt foarte prinsă de un proiect și lucrez mai mult, iar alteori las lucrul deoparte câteva zile. Cred că avantajul meu este că nu mă plictisesc niciodată. Am întotdeauna în lucru mai multe proiecte în paralel. Mă plictisesc de croșetat, trec la tricotat. Mă plictisesc de un fir de lână, trec la mătase sau catifea. Dacă termin un proiect, aproape întotdeauna am deja în minte următorul. Și, pentru mine, timpul petrecut lucrând nu este o obligație, ci mai degrabă timpul meu”, ne-a împărtăşit Mădălina.

Comunitatea de croşetărese

Artista face parte dintr-o comunitate frumoasă de doamne creative asemeni ei.

“Fac parte din două comunități de croșetărese și pentru mine este una dintre cele mai frumoase părți ale acestei pasiuni. Schimbăm scheme, idei, recomandări de fire, ne ajutăm atunci când ne blocăm la un proiect și ne arătăm lucrările. Dar, dincolo de toate acestea, există foarte multă încurajare. Îmi place să văd cât de diferit poate interpreta fiecare aceeași idee. Pornim de la un model și fiecare îl transformă într-un obiect care îi poartă puțin din personalitate. Am cunoscut și oameni foarte talentați prin aceste comunități și am avut ocazia să particip la întâlniri și evenimente unde am învățat lucruri noi. Pentru mine, asta este foarte important: să nu simți niciodată că ai terminat de învățat”, spune Mădălina.  

Un pas spre o afacere cu handmade

Când termină câte un obiect, Mădălina îl fotografiază şi îl postează pe paginile de social media pentru a îl arăta colegelor sale şi oricui adoră lucrul de mână. Unele au fost cumpărate de oameni pasionaţi de frumos şi chiar dacă preţul acoperă mai mult materialele decât munca, Mădălina crede că ar putea fi începutul unei afaceri, de care nu are încă timp, dar, cine ştie, într-o zi s-ar putea materializa.

“Toate creaţiile au ajuns, în timp, și pe paginile mele, Mady’s Creative Crochet pe Facebook și mady_creative_crochet pe Instagram, locul în care îmi place să adun și să împărtășesc proiectele mele. Nu este doar o pagină de prezentare a lucrărilor, ci și un fel de jurnal al pasiunii mele: acolo se văd proiectele pe care le termin, încercările, ideile și, uneori, poveștile din spatele lor.

Cred că ar putea deveni, la un moment dat, mai mult decât o pasiune. Dar nu vreau să transform totul într-o obligație doar pentru că există și posibilitatea de a câștiga bani din asta. Momentan îmi place foarte mult faptul că pot crea pentru că vreau, nu pentru că trebuie. Când cineva vede un lucru făcut de mine și își dorește să-l aibă, simt ca timpul și răbdarea pe care le-am pus în acel proiect au ajuns exact unde trebuia. Sunt oameni care văd un lucru făcut de mine și își doresc ceva asemănător, alții care îmi cer un obiect pentru un cadou, iar uneori sunt pur și simplu oameni care îmi urmăresc lucrările și îmi spun că le place ceea ce fac. Pentru mine contează foarte mult reacția celui care primește un lucru făcut de mâna mea. Cred că există o diferență între a cumpăra un obiect și a primi ceva în care cineva a pus timp, răbdare și o parte din el însuși. Și poate cel mai frumos compliment este atunci când cineva vede un obiect și spune: “Îl vreau pe acesta”. Atunci știu că ceea ce am făcut a ajuns la cine trebuia”, spune Mădălina.

Dincolo de a monetiza această pasiune, Mădălina Ilie s-a gândit că ar putea să arate şi altora tainele croşetatului.

 “Pe viitor, mi-ar plăcea să împărtășesc și altora ceea ce am învățat. Poate prin întâlniri, ateliere sau alte proiecte creative. Este încă o idee pe care o analizez și pe care vreau să o construiesc în ritmul meu. Așa că, deocamdată, croșetatul îmi bucură sufletul. Iar dacă într-o zi va reuși să-mi bucure și puțin portofelul, cu atât mai bine.

Cred că cel mai frumos lucru în această pasiune este că nu se termină niciodată. Mereu există o tehnică de învățat, un fir de încercat, un model de descoperit și, bineînțeles, un proiect nou care mă așteaptă. Așa că nu știu unde mă va duce acul, croșeta și andrelele mai departe. Știu doar că sigur: nu mă voi plictisi”, a mai menţionat creatoarea.