Povestea sculptorului în metal Cristina Dinu sau cum să termini facultatea de fizică medicală şi să ajungi un mare artist

A terminat mate-info şi pe urmă facultatea de fizică medicală, dar a devenit armurier reparator. A urmat masterul în Știința Conservării-Restaurării operelor de patrimoniu prin metode fizice și chimice avansate la Universitatea București. A scris chiar şi trei cărţi şi îi place foarte mult psihologia. Acum este artizan în fier şi chiar dacă mulţi spun că nu ar fi o muncă de femeie, ea nu ţine cont de prejudecăţi şi îşi urmează pasiunea. Mai mult, este pasionată de motociclete pe care se pricepe să le restaureze. Cristina Dinu (35 ani) din Moreni este o exploratoare şi a urmat multe meserii în paralel cu pasiunea pentru transformarea fierului. Este sculptor în metal şi creaţiile ei sunt fascinante. A trecut prin clipe grele în viaţă, dar toate au fost un imbold să continue şi să îşi urmeze visurile. A stat 4 ani şi în Ploieşti şi încă îşi mai vizitează prietenii pe care îi are aici. 

Cristina a fost pe rând designer de pagini web, administrator de reţea de calculatoare, instructor auto, lector și examinator ECDL, controlor de trafic la o firmă de transport petrolier sau vânzător de tigăi, dar a lăsat totul pentru că indiferent cât de mulţi bani i-ar fi adus aceste meserii, nimic nu s-a comparat cu dragostea pentru transformarea fierului. 

"Am ajuns la fier pentru că, motociclistă fiind de la 16 ani, cu un “junghi de acaret” ce se strica mereu, am început să mă implic în reparații și restaurări de motociclete, începând cu anul 2008. Motocicleta mi-am luat-o dând meditaţii la mate şi la română. De reparat am învăţat din cărţi, furând meserie de la alţii, iar de sudat am învăţat de pe tutoriale de pe youtube.  În 2010 a murit tatăl meu, iar eu am ajuns în stradă. Fiind supra-calificată, nu am reușit să-mi găsesc un job, iar ce găseam nu îmi acoperea cheltuielile. Așa că am continuat să intermediez operațiile necesare restaurării moto și apoi auto. Am trecut și la restaurări de obiecte de cult și obiecte de artă. De la an la an am strâns scule, experiență și multe rebuturi metalice. Prin 2015, parcă, am început timid să-mi fac propriile creații. Pur și simplu din amuzament. M-am riscat să merg la târguri cu ele și am băgat la cap toate criticile, jignirile și bășcăliile. Am învățat cum să privesc arta, cum să gândesc creația și cum să aplic imaginația. Mai pe scurt, sunt un om care creează artă cu o gândire matematică. Chiar dacă acum îmi place foarte mult ceea ce fac, începutul nu a fost o alegere, ci o nevoie. Am vrut să fac masterul la marină, dar după ce a murit tata, m-am văzut obligată să fac ceea ce ştiam ca să pot trăi", spune Cristina. 

Faptul că e femeie nu o opreşte să facă artă din fier, deşi unele exponate sunt uriaşe şi sunt necesare sute de ore în atelier, în condiţii grele pentru a le face. 

"Eu nu sunt meseria pe care o practic. Lucrez cu mâinile și cu capul, nu cu feminitatea. Nu am nevoie de forță atâta timp cât există pârghii și puncte de sprijin. Este într-adevăr o meserie în care te murdărești, te rănești, te ostenești, dar există apa cu săpunul, banda izolieră cu superglue-ul și somnul. Sunt mii de femei sculptori în metal în toată lumea. La noi în țară eu știu de alte două femei. Probabil din cauză că la noi, femeia este încă percepută ca acel bibelou gingaș care face mâncare, crește copii și dă bine în poze, o femeie cu o meserie sau o pasiune mai masculină, e privită suspect. Dar avem multe femei deosebite în țară, din păcate nu fac rating și de aceea nu sunt promovate. Țin să menționez că în comunism, cei mai buni sudori de la noi din țară erau femeile", explică cu mândrie tânăra. 

Cristina spune cu amărăciune că nu poate trăi din arta ei şi chiar dacă la fiecare târg la care merge, operele ei îşi găsesc fanii, e mult prea puţin. Atelierul în care lucrează este închiriat şi pentru că se descurcă greu cu banii în ultimii 8 ani s-a mutat de 28 de ori. Acum are un contract pe 49 de ani  şi speră că a scăpat de problema siguranţei spaţiului. 

"Motto-ul meu este “Vând povești, obiectele sunt bonus!”. Nu am o nișă sau un anume tip de obiecte, motiv pentru care clienții meu sunt din toate păturile sociale.Până la primele reușite pe cont propriu nu am avut absolut nici o susținere, ba mai mult a trebuit să lupt cu răutățile gratuite, atacurile, furturile, denigrările, sărăcia și 28 de mutări în 8 ani de zile.
Oameni care să creadă în mine și care să mă susțină au apărut cu fiecare eveniment la care am participat, cu fiecare om găsit care a fost dispus să-mi ia un interviu, să scrie despre mine sau să mă filmeze. Dar adevărații mei susținători sunt cei care mi-au distribuit mereu postările, m-au recomandat, au lucrat cu mine și au lăudat altora ce am făcut. Sunt cei care au depus un minim de efort să mă susțină și aceștia sunt foarte puțini, dar deosebiți, atât de frumoși că mă simt cel mai bogat om avându-i în viața mea. Momentan nu pot trăi nici din sculptura în metal și nici din cărțile publicate. Eu supraviețuiesc și fac alte fiare ca să pot pune o pâine pe masă. Am văzut la alții că se poate trăi din artă și asta îmi dă încrederea că dacă voi continua să lucrez, să cresc și să mă îmbunătățesc, voi ajunge și eu acolo. Îmi doresc să las prin arta și scriitura mea un alt mod de a privi viața și omul. Îmi doresc o lume plină de oameni deschiși la minte, verticali, corecți, direcți care să ignore teatrul social și să pună accentul pe plusul valoare în societate, pe respect, pe dezvoltare și pe lecții utile generațiilor ce vor veni. Oamenii sunt deosebit de interesanți în complexitatea lor. Viața e ceva miraculos, fascinant de privit și de aprofundat. Experiențele existenței merită savurate toate de la cele cumplite la cele extatice", spune Cristina. 

Fierul necesar lucrărilor este fie donat de cunoscuţi, cumpărat sau provine din rebuturi de la lucrări şi restaurări. Prin urmare arta sa se bazează pe reciclare. Cu acest material realizează tablouri, statuete cu animale, mese şi chiar bijuterii. Ultima ispravă a fost un uriaş la care a lucrat 600 de ore. Lucrarea a fost expusă în mai multe locuri din Bucureşti şi Deva şi acum se află în Galeria de Artă Corvin din Hunedoara. Predatorul are 4,3 metri, 600 de kilograme şi este compus din 12 piese. 

"Predatorul este vânătorul perfect, exact ca în film, dar pentru mine este mai mult. Sunt toţi anii mei de muncă-picioarele cu primii paşi pe care i-am făcut fără voia mea şi care sunt rănite şi desculţe. Sunt acolo şi oamenii care mi-au făcut probleme de-a lungul timpului, dar care m-au ajutat să cresc. Pe ei i-am pus la fundul uriaşului. Fundul e important că el leagă picioarele de trunchi. Trunchiul sunt oamenii frumoşi care au contrabalansat tot răul făcut de ceilalţi, mâinile sunt chiar mâinile mele cu care am lucrat şi cu care am crescut prin propriile forţe, iar capul a strâns în el tot ceea ce îmi doresc în viitor de la viaţă. Ce urmează să gândesc, să fac, dar şi experienţa din trecut", explică Cristina Dinu. 

Tânăra s-a lovit de multe ori de refuzuri în ascensiunea sa ca artist din cauza faptului că în România, încă sunt considerate mai importante diplomele, decât talentul. S-a gândit de mai multe ori să plece din ţară, dar de fiecare dată s-a întâmplat câte ceva şi planurile i-au fost dejucate. 

"Momentan eu nu am ajuns prin locurile alea în care artiștii să fie încurajați, mai ales cei ca mine care nu au facultatea de arte și astfel au foarte multe uși închise. În alte țări arta nu este impozitată, galeriile nu cer școli de arte. La noi e taman pe dos. În alte țări, arta este apreciată pentru că există cultură, gust și înțelegere a faptului că arta nu bucură doar ochiul ci vine la pachet cu mesaje care deschid ochii și dezvoltă mintea. La noi încă nu există un real interes la nivelul maselor pentru artă și cultură. Știu sigur că în alte țări aș fi extraordinar de apreciată pentru că urmăresc de mulți ani femei și bărbați din alte țări, care fac genul meu de artă, am apucat să-i văd trecând de la entuziaști începători la stadiul de nume sonore susținuți cu sponsorizări de varii firme, televiziuni, artiști etc. Din ce am văzut, a durat cam 5-8 ani să fie recunoscuți. Eu lucrez de 14 ani și încă sunt luată peste picior, nu reușesc să obțin sponsorizări, mi-e greu să mă promovez și nu prezint interes pentru televiziuni. Cu siguranță că după ce voi găsi eu calea să devin un nume, poate prin alte țări, poate pe aici, vor apărea brusc toți cei cărora le-am scris (personalități, posturi tv, ziare etc) și m-au trimis la plimbare. Am încercat să plec de mai multe ori. O dată mi-au fost furați banii pentru plecare. Altădată un fost amic mi-a promis un job bun în țară și m-a amânat până nu am mai putut pleca. Pe urmă, m-am încântat cu ce lucrări am prins și am crezut că în sfârșit sunt pe pantă ascendentă. O dată m-a încurcat iubitul de la acea vreme. Apoi a venit covidul și acum criza... Unde să mai plec acum când e mai puțin riscant să stau aici unde am ceva prieteni?", spune Cristina. 

Mintea umană o insipră, dar şi natura, "poveștile de viață, emoțiile, traumele și bucuriile, bolile și miracolele. Micile fragmente din existență". Cristina a scris trei volume: "Despre a fi nimic pentru a putea fi totul. O altfel de autobiografie dintr-o tristă Românie"- Editura EIKON, 2020; " Copiii Viitorului- Editura Siono, 2021 şi " A fost odată Iarnă- poveste în Antologia „Povești de Iarnă”, editura Siono, volumul „Litere pe fulgi de nea”, 2021

"Citesc foarte mult, ascult cărți în timp ce lucrez și am un talent fantastic în a mi se destăinui oamenii. Sunt fascinată de mintea umană. Sunt vreo 10 ani de când devorez cărți de psihologie, criminalistică, sociologie, neurologie etc. Cumva în prim planul lucrurilor pe care le creez și celor pe care le scriu, stă întotdeauna complexitatea minții". 

Cristina Dinu este un artist în toată puterea cuvântului şi din păcate experimentează din plin viaţa tuturor artiştilor care au devenit nume mari în lume. Oricine doreşte să o susţină poate intra pe siteul ei www.cristinadinu.com, să comande lucrările sale sau să o ajute să expună în locuri unde mulţi oameni să îi poată vedea şi aprecia creaţiile. În plus, îi puteţi cumpăra cărţile enumerate mai sus.