O mamă de 31 de ani din Ploieşti are nevoie de ajutorul nostru pentru a face faţă bolii de care suferă
Andreea Dumitru, o ploieştencă de 31 de ani, are nevoie de ajutor din partea noastră, a tuturor. În luna noeimbrie a anului trecut, în urma unei ecografii banale de sân, a aflat că ceva nu este în regulă cu ea. Au urmat investigaţii amănunţite care au dezvăluit faptul că Andreea suferă de neoplasm mamar.
După operaţia de extirpare a tumorii canceroase, Andreea a trecut prin şedinţe de chimioterapie istovitoare care au sleit-o de puteri astfel încât nu mai poate merge la serviciu. Înainte de a fi bolnavă, Andreea făcea masaj şi îşi câştiga existenţa din această meserie. Dincolo de alimentaţia necesară, tratamente şi cheltuielile de zi cu zi, femeia trebuie să aibă grijă şi de fiul său de 10 ani.
"Am fost și sunt mereu pro autenticitate și total împotriva ascunsului după deget. Deși puține persoane știau ce se întâmplă cu mine și de ce am încheiat aceasta etapa de masaj și reflexoterapie, mi-am făcut curajul necesar de a arăta viata si asa. Am stat mult sa ma gândesc dacă sunt suficient de asumata sa postez aceste rânduri, dar după câteva zile în care am refuzat chiar și sa ies din casa din cauza faptului ca ma feream de reacții, mi-am dat seama ca va trebui sa o fac și ca un diagnostic de cancer nu îl poți ascunde ca o gripa. Trece, dar lasă indicii vizibile.
Acum câteva luni am închis activitate cabinetului pentru ca planurile în viata mea se schimbau. Un diagnostic destul de tulburător a venit către mine, au urmat multe lacrimi, temeri și frământări, nopți nedormite și totuși speranța ca poate este o eroare.
Am cautat semne ca este o eroare, ma legam de orice semn mic ca voi primi analize care sa contrazică ce spuneau cele de dinainte. Ce nu am renunțat, este să cred cu tărie în Dumnezeu ca el are planul lui cu noi. Zile trecute a venit către mine un mesaj în care se spunea ca Dumnezeu îngăduie sa pierzi tot pentru ca are alte planuri pentru tine. Cancerul vine cu o mare lecție a detașari și a iubirii de sine.
Asa sunt eu acum, după doua ședințe de chimio, cu ceva filtre pe la ochi sa distrugem atenția de la lipsa parului, și cu credință ca totul a fost îngăduit pentru a îmi schimba cursul vieti.
Sunt stări de oboseala, și multe altele care vin la pachet, dar sunt recunoscătoare ca reușesc ca îmi păstrez inima sus, și asta o datorez lui Dumnezeu.
Va îmbrățișez cu iubire, și va mulțumesc infinit pentru ca ați existat în activitate mea din cabinet, va sunt profund recunoscătoare pentru ca tot ce am făcut acolo a fost o etapa minunata în viata mea. Fiecare ședința rămâne ca o stampila aurita în conștienta", scria Andreea pe Facebook pe 7 aprilie.
Andreea are nevoie de bani pentru a trece de această perioadă. Orice sumă, oricât de mică, contează şi fiecare dintre noi îi putem reda măcar siguranţa materială pentru a face faţă bolii.
Donațiile de minim 50 lei se pot face în contul:
RO24INGB0000999912611546
DUMITRU ANDREEA CRISTINA
Sau pe Revolut la numărul de telefon:
0723 910 006 cu mesajul Cadou.








