Investiţii de aproape 260 de milioane de lei în Prahova. Află în ce localităţi vor fi făcute cele 16 proiecte!
Consiliul Județean Prahova susține un nou val de investiții cu finanțare europeană, prin depunerea a 16 proiecte, în valoare totală de 258.858.844,96 lei, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Documentațiile au fost semnate în prezența reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, a primarilor unităților administrativ-teritoriale beneficiare și a reprezentanților unităților de cult implicate în proiectele de restaurare a patrimoniului.
Investițiile propuse acoperă domenii esențiale pentru dezvoltarea județului:
- Patrimoniu cultural – 3 proiecte, în valoare de 85.282.994,34 lei, pentru restaurarea Ansamblurilor Mănăstirilor Cheia și Suzana, precum și a monumentului istoric „Capela Dumitru V. Hernea” din municipiul Câmpina.
- Educație – 11 proiecte, în valoare de 145.421.313,30 lei, pentru construirea, extinderea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ din Mizil, Vălenii de Munte, Fulga, Drăjna, Filipeștii de Pădure, Gornet-Cricov, Dumbrava, Izvoarele, Baba Ana, Tomșani și Vadu Săpat.
- Eficiență energetică – 1 proiect, în valoare de 12.102.523,55 lei, destinat creșterii eficienței energetice a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești.
- Mobilitate urbană – 1 proiect, în valoare de 16.052.013,77 lei, pentru dezvoltarea mobilității urbane sustenabile și a infrastructurii de transport public din orașul Breaza.
Aceste proiecte urmăresc modernizarea infrastructurii educaționale, conservarea patrimoniului cultural, creșterea eficienței energetice și dezvoltarea unei infrastructuri moderne de mobilitate, contribuind la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile prahovene.
foto arhiva cu caracter ilustrativ








