Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

De la presă la prăjituri: Jurnalistul Andreea Voicu din Câmpina a început o afacere cu torturi în Germania

19 iunie 2021
Share:
De la presă la prăjituri: Jurnalistul Andreea Voicu din Câmpina a început o afacere cu torturi în Germania

Andreea Ioana Voicu (44 ani) este de fel din Câmpina, dar locuieşte de 2 ani, împreună cu soţul şi copilul ei, în Germania. Dacă pe aici, Andreea a lucrat în presa locală, pe acolo cochetează cu domeniul cofetăriei. Face toruturi pe care le vinde familiilor de români pe care le cunoaşte. La început, torturile ei au ajuns la aniversările prietenilor, după care cercul de clienţi s-a lărgit. Este începutul unei afaceri, dar este mai ales o mare pasiune. 

"Iubesc tot ceea ce este frumos, iubesc simplitatea lucrurilor pentru că acolo se află cea mai mare frumuseţe şi bogăţie a creaţiei divine. Iubesc oamenii, îmi place să-i cunosc, să-i descopăr, să le ascult poveştile, să îi ajut, să le fiu alături atunci când au nevoie. Caut mereu să-mi depăşesc limitele, să mă reinventez, să nu fiu statică pe niciun plan. Sunt pasionată de pictură, de arta decorativă şi, mai nou, de cofetărie, în special de realizarea torturilor. Îmi place să citesc cărţi biografice care prezintă viaţa unor oameni remarcabili. Mă inspiră, mă învaţă, mă educă. Cum de altfel, am căutat tot timpul să am în jurul meu oameni puternici de la care pot culege învăţături alese. Mama este primul meu model şi va ocupa întotdeauna primul loc. Am cochetat cu mai multe meserii în anii studenţiei, dar, după finalizarea studiilor, tot ceea ce am făcut a avut legătură directă cu presa. Am trecut prin toate etapele, prin toate departamentele şi genurile şi mi-a plăcut enorm. Interviurile m-au dus acolo unde imi doresc mereu, aproape de oameni, emoţiile din faţa camerei de filmat sunt unice, pregătirea unei publicaţii, cu tot ceea ce implică această muncă, este formidabilă, colegii, momentele din redacţie.. Wow!!! Am atât de multe amintiri... M-ai emoţionat foarte tare cu întrebarea aceasta! Îmi este foarte dor! Am fost foarte implicată în tot ceea ce am făcut, am muncit cu sufletul, cu multă dragoste şi cu mult respect faţă de ceea ce înseamnă presa adevărată. Şi le voi fi mereu recunoscătoare celor care mi-au oferit şansa să lucrez în trusturile lor"

Pasiunea pentru cofetărie a venit în viaţa Andreei odată cu apariţia pe lume a celei mai mari pasiuni, fiul său. La botezul acestuia, proaspăta mămică a dorit să facă personal tortul şi de acolo a pornit totul.

"Am iubit şi iubesc prăjiturile şi ciocolata. Pot afirma sincer că sunt dependentă de ele, Altfel nu pot funcţiona în parametrii normali. Unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilăria mea au în rolurile principale aceste minunate dulciuri. Aşadar, pe cât de mult îmi place să le mănânc, pe atât de mult îmi place să le prepar. "Nebunia" cu torturile are nişte rădăcini puţin mai vechi, care au stat ascunse bine până când în viaţa mea a apărut fiul meu, pe care îl iubesc enorm. M-am decis ca pentru botez să-i fac eu tortul şi nu să-l comand. Nu a fost vreo piesă de rezistenţă, dar ceea ce am simţit a fost minunat. Şi din momentul acela mi-am spus că vreau să repet experienţa. Şi s-a întâmplat, însă, doar la ziua aniversară a copilului meu. Până anul trecut, pe la începutul lunii mai. Ne aflam atunci în plină pandemie. Eu şi familia mea suntem stabiliţi în Germania de peste 2 ani. Fiind departe de casă şi pe fondul unor situaţii dificile, gândul meu era numai la cei dragi. Eram sufocată de ideea că tata era grav bolnav şi nu ştiam dacă o să ajung să-l mai văd vreodată. A fost o perioadă foarte grea şi trebuia să o combat într-un fel. Şi mi-am spus doar atât: "eu mă apuc de făcut prăjituri, torturi în special, şi trebuie să fac un preparat pe săptămână!" Aşa am zis, aşa am făcut. Şi am început să studiez, să citesc diverse reţete, să probez combinaţii de arome, să fiu atentă la texturi, la tot ceea ce înseamnă detalii. Oricum, paşii mei în viaţă sunt călăuziţi de următoarele cuvinte "Amănuntele fac întregul." Revenind la torturi, pot spune doar că am foarte multe de învăţat, dar că nimic nu mă sperie. Mi-am descoperit această pasiune, unii ar spune, poate prea târziu, dar eu consider că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, este imposibil să nu vezi rezultatele. Mai ales când principalul ingredient din preparatele tale este sufletul tău. Am fost un copil foarte curios şi, bineînţeles, nu puteam să ratez caietele cu reţete sau cărţile de bucate. Baza de informare şi de acaparare a cunoştinţelor a fost foarte solidă, iar practica, niciodata, nu "m-a omorât". Mama este desăvârşită în a pune gust în mâncare, în a face o farfurie să arate extraordinar. Bucatele ei sunt delicioase, de asemeni şi prăjiturile. Şi ce prăjituri!!! Trebuia să le ascundă pentru că nu mă puteam opri din mâncat. Atât de bune sunt!!! Numai când mă gândesc... Însă, nu prea am petrecut foarte mult timp cu ea în bucătărie, şi nici sora mea. Se organiza foarte bine, încât noi eram în plus. Cel mult, îi spălam vasele. Nu îmi plăcea deloc ideea că nu o pot ajuta, dar stăteam lângă ea şi urmăream tot ceea ce făcea. Una dintre cele mai sănătoase metode de a învăţa este să furi cu privirea tot ceea ce mişcă în jurul tău şi să salvezi repede în minte. Aşa am procedat şi cu bunicile, nişte gospodine excelente, de la care am avut multe de învăţat. Cert este că în jurul meu au gravitat trei stiluri diferite de abordare a preparării diverselor mâncăruri, cât şi a prăjiturilor. Deci, ceea ce pot spune este că sunt foarte câştigată din acest punct de vedere, dar că foarte puţin am "prăjiturit" împreună", ne-a povestit Andreea.

Andreea nu a făcut cursuri în domeniul cofetăriei, dar se gândeşte serios că acestea i-ar fi necesare.

"Nu am studii în domeniul acesta, dar sunt o autodidactă şi toate greşelile pe care le-am făcut şi le fac nu le percep ca pe nişte eşecuri, din contră, le consider lecţii învăţate foarte bine. Mă simt motivată, simt că nu mă pot opri. Cât despre a urma curusuri în domeniu, mă gândesc serios la acest lucru. Sper să pot reuşi din toamnă să fac ceva în acest sens. Îmi doresc foarte mult şi cred, cu toata convingerea, că am şanse să reuşesc. Sunt foarte bucuroasă că pot face oameni fericiţi şi aici, în Germania. Prăjiturile mele ajung în casele românilor, ceea ce mă determină şi mă ambiţionează să nu mă opresc, să nu renunţ chiar dacă ştiu că am un drum foarte lung de parcurs. Poate, într-un viitor apropiat, vor ajunge şi la inimile germanilor. Eu aşa îmi doresc! Nimic nu este întâmplător! Alte cuvinte care-mi stau temelie în dezvoltarea mea personal", spune Andreea.

Torturile făcute de Andreea nu sunt doar frumoase, ci au şi un gust foarte bun.

"Folosec ingrediente de cea mai bună calitate. De exemplu, niciodată nu voi face o prăjitură cu margarină sau cu frişcă vegetală. Ciocolata pe care o folosesc face parte din produsele unor brand-uri de renume din Austria şi Belgia. Fondantul, este de asemeni, de o calitate foarte bună, după părerea mea cea mai bună pastă de zahăr. Nu voi putea vreodată să-i servesc omului ceva ce eu nu aş mânca. Calitatea produsului este foarte importantă, aşa cum ştim, aceasta face diferenţa. Cât despre decor... Hmmm!!! Acesta este nucleul a tot ceea ce se întâmplă în rest, este acea cireaşă de pe prăjitură! Primul impact este cel vizual. Şi are o contribuţie enormă în a aprecia, mai apoi, calitatea produsului, şi aici mă refer la gust. Concluzia, decorul şi gustul merg împreună. Altă ecuaţie nu există, din punctul meu de vedere. Trebuie să stabileşti de la început o chimie între aceste două forţe. De altfel, cred că un tort nu trebuie să aibă doar un aspect impresionant la exterior, trebuie să fie impecabil şi la interior. Sunt foarte multe tehnici cu care poţi crea diversitate, varietate modele etc. Această lume a prăjiturilor este fascinantă, deloc uşoară, dar cu nişte trăiri si sentimente profunde. Inspiraţia, ideile mă invadează în momentul în timpul dialogului cu clientul, dar nu rămân într-o formă fixă. Sunt ca nişte cadre care rulează la fiecare pas pe care îl fac în conceperea tortului. De aceea nici nu pot schiţa în creion ideea, pentru că ştiu că nu mă voi putea ţine de ea".

Deocamdată torturile sunt o modalitate plăcută de a-şi umple timpul liber, nu o sursă constantă de venit. Mai exact orele din noapte, când se linişteşte cu serviciul şi cu treburile casei.

"Sunt foarte multe doamne care vând prăjituri, fursecuri, cozonaci. Şi mă bucur când ştiu că gustul de acasă nu se pierde, nu este inexistent nici aici, la atâţia km distanţă. Eu vând un tort cu preţuri între 20 și 50 de euro, depinde de materialele pe care le folosesc. Aici, în cofetarii, prețul unui tort de genul acesta pornește de la 80-100 euro.  Cât despre ideea de afacere, cred că sunt vreo două luni de când cochetez cu ea. Da, normal, îmi doresc să ajung cât mai departe pe noul meu drum, dar m-am gândit mai mult la zona de pregătire, de şcolarizare. Să pui bazele unei afaceri nu este simplu, dar nici imposibil. Eu vă spun sincer, nu am lucrat deloc până acum pentru profit, acesta aproape că nu a existat. Ştiu cât de multă muncă depun pentru un tort, şi aici nu vorbim de câteva ore, ci de 2-3 zile, dar o fac cu atât de multă pasiune încât toată satisfacţia mea este concentrată în reacţia pe care o au oamenii faţă de produsul finit, dar şi de gust, bineînţeles. Cu siguranţă, în viitorul apropiat, ceva frumos se va întâmpla".