Conferinţă naţională pe tema practicilor colaborative în şcoli pentru echitate şi incluziune, organizată la Ploieşti
Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE), din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației – Universitatea din București, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Prahova, Asociația RENINCO România, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Casa Corpului Didactic Prahova și World Vision România a organizat recent Conferința Națională cu tema „Cum reconfigurăm practicile colaborative continue în școală, pentru echitate și incluziune”.
Conferința a oferit un cadru de dialog și reflecție asupra modului în care școala poate deveni mai incluzivă și mai echitabilă prin colaborare continuă, reunind cadre didactice universitare, cercetători, practicieni și specialiști din domeniul educației, cadre didactice din învățământul preuniversitar, profesori din învățământul special și special integrat, logopezi, consilieri școlari, cadre didactice itinerante și de sprijin, studenți.
Găzduit de Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești și la Palatul Culturii – Sala „Marea Unire”, evenimentul a fost structurat în două secţiuni. Prima parte a constat în prezentări în plen, susținute de profesori universitari de la centre universitare din Oradea, Sibiu, Ploiești, Constanța și București, care au abordat perspective actuale privind echitatea educațională, incluziunea și dezvoltarea practicilor colaborative în școală.
A doua parte a evenimentului a fost dedicată atelierelor de lucru, care au oferit participanților oportunitatea de a explora și dezbate teme aplicate, precum: fapte și contexte pentru învățământul simultan; camera resursă în practică: de la concept la decizie educațională; abordarea multidisciplinară pentru sprijinul educațional al elevilor cu dizabilități și/sau CES– parteneriat sau disociere? şi de la diferență la echitate: pedagogia diferențiată și inteligențele multiple în evaluarea standardizată.
Atelierele au fost facilitate într-o abordare integrată de tip echipă multidisciplinară, de specialiști din Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație, World Vision România și CJRAE Prahova, consolidând astfel dimensiunea practică și colaborativă a evenimentului.
Un moment deosebit al conferinței l-a constituit participarea extraordinară a Prof. univ. dr. Ecaterina Vrăsmaș și Prof. univ. dr. Traian Vrăsmaș, ”părinții educației incluzive în România”, personalități recunoscute care militează pentru echitatea de șanse pentru toți copiii și ale căror intervenții au adus o contribuție valoroasă discuțiilor științifice și practice.
Conferința a evidențiat importanța colaborării interinstituționale și a schimbului de bune practici în construirea unui sistem educațional echitabil, adaptat nevoilor tuturor elevilor. Evenimentul de la Ploiești a reprezentat un pas important în consolidarea dialogului profesional privind incluziunea educațională, echitatea de șanse și continuarea dezvoltării unor practici colaborative sustenabile în școli.








