Cei doi vicepreşedinţi ai CJ Prahova sunt infectaţi cu COVID. Angajaţii cer măsuri imediate!
Salariaţii din Consiliul Judeţean Prahova trag un semnal de alarmă autorităţilor sanitare competente în legătură cu focarul de SARS COV 2 care ar putea izbucni în clădirea Palatului Administrativ, dat fiind faptul că cei doi vicepreşedinţi ai CJ au fost confirmaţi pozitiv, aceştia intrând în contact cu mulţi dintre salariaţi.
Angajaţii au trimis o adresa către presă, dar şi către Instituţia Prefectului Judeţul Prahova şi Direcţia de Sănătate Prahova prin intermediul căreia cer măsuri imediate pentru că, spun ei, majoritatea salariaţilor au intrat în contact cu cei doi infectaţi şi că circuitul documentelor se face prin intermediul mapelor de corespondenţă care trec şi pe la cei doi. În plus, vicepreşedinţii au participat la şedinţe, iar preşedintele, Iulian Dumitrescu, deşi a fost un contact al celor doi, a venit în continuare la serviciu şi după izolarea vicepreşedinţilor.

Te-ar putea interesa si:
Administratie
Polițeanu: TCE și Termo trebuie să nu mai depindă de Primăria Ploiești și să devină eficiente
Administratie
Termo Ploiești a montat primul cazan de apă fierbinte de 30 Mwt, din cele 3 prevăzute
Economic
Drumul Valea Doftanei-Brădet prinde contur. Se lucrează pe aproape 16 km, în Prahova și Brașov
Economic
Poliţeanu: "TCE va fi salvată de la insolvenţă până la jumătatea lunii mai"


