Ce a găsit Camera de Conturi Prahova în Primăria Breaza. Edilul şef a prezentat concluziile auditului
Bogdan Novac, primarul oraşului Breaza, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, concluziile raportului Camerei de Conturi Prahova, aşa cum reies ele în urma unui audit realizat în primărie. Totodată, Novac a dat şi detalii despre impactul reformei administrative la nivel local și stadiul implementării proiectelor finanțate prin PNRR.
Astfel, în urma misiunii de audit realizate de Camera de Conturi Prahova în perioada februarie–martie 2026, având ca obiect verificarea investițiilor realizate de Primăria Orașului Breaza în perioada 2023–2025, nu au fost identificate probleme majore, ci doar câteva erori operaționale generate de un dezechilibru între volumul ridicat de activitate și resursele umane limitate de la nivelul departamentului responsabil, erorile fiind rectificate chiar în timpul controlului.
În cadrul auditului au fost verificate peste 90% dintre investițiile derulate în perioada 2023–2025, respectiv proiecte de investiții în valoare cumulată de peste 150 de milioane de lei. Erorile constatate și remediate integral în perioada misiunii de audit sunt în cuantum de 35.956,25 lei, ceea ce reprezintă 0.0002% din valoarea totală a investițiilor verificate.
„Raportul Camerei de Conturi ne bucură, întrucât este o dovadă a faptului că Primăria Orașului Breaza și-a consolidat un cadru administrativ de lucru eficient și transparent, reușind să performeze în condițiile în care departamentul de proiecte și achiziții publice este format doar din 7 angajați. Nu au existat măsuri dispuse de organul de control, ci doar recomandări tratate cu maximă responsabilitate de conducerea primăriei Breaza, astfel încât, pe viitor, orice tip de eroare, fie ea și minoră, să poată fi prevenită”, a precizat primarul orașului Breaza, Bogdan Novac.
Cât despre reducerea personalului din primărie, potrivit noilor reglementări gurvernamentale, Novac a explicat că nu se impun concedieri, pentru că după reducerea cu 30% a posturilor, numărul maxim de posturi stabilit pentru instituția Primăriei Breaza este de 110, iar la acest moment sunt ocupate doar 77 dintre ele.
„Faptul că nu suntem nevoiți să indisponibilizăm angajați este rezultatul a 5 ani în care am pus accent pe maximizarea profesionalismului în administrație și al unui grad de încărcare eficient pe fiecare angajat, astfel încât să putem reduce cheltuielile de funcționare, având în paralel un aparat administrativ eficient și profesionist, care să poată susține nevoile comunității, dar și o viziune obiectivă spre atragerea de fonduri și dezvoltarea orașului”, a declarat Bogdan Novac.
În continuare, Breaza se dezvoltă cu ajutorul fondurilor europene. Astfel, autoritatea locală a semnat 8 contracte de finanțare prin PNRR, contracte care vizează investiții majore pentru comunitate. Valoarea cumulată a acestor proiecte finanțate prin PNRR este de peste 40 milioane de lei, iar la acest moment 5 proiecte de investiții sunt finalizate, iar 3 se află în execuție, cu un procent de implementare de peste 95%, astfel încât toate proiectele finanțate prin PNRR în orașul Breaza vor fi finalizate până la termenul stabilit.







