Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Când nu era vânător, trăgea cu arma în porcii din gospodărie

15 ianuarie 2020
Share:
Când nu era vânător, trăgea cu arma în porcii din gospodărie

Astăzi, 15 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cu sprijinul polițiștilor brașoveni, au efectuat o percheziție la domiciliul unei persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Polițiștii au descins pe raza județului Brașov, la domiciliul unei persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Din cercetările efectuate au rezultat indicii că, în data de 24 decembrie 2019, persoana în cauză ar fi folosit ilegal o armă pentru uciderea mai multor porci din gospodărie.

https://youtu.be/nklUP39J1W0

Pe parcursul desfășurării activităților, au fost extinse cercetările și pentru infracțiunea de braconaj.

De la locația vizată au fost ridicate 5 arme letale și mai multe cartușe de calibre diferite, aparatură pentru vedere pe timpul nopții, precum și mai multe trofee de animale sălbatice (urs, cerb, mistreț, căprior).

Au fost puse în executare 4 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliției pentru audiere.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

comunicat si imagini IJP Prahova