Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Angajaţii ei vin si pleacă de la serviciu când vor, dar afacerea merge ca unsă!

5 decembrie 2016
Share:
Angajaţii ei vin si pleacă de la serviciu când vor, dar afacerea merge ca unsă!

Diana Nedea are 32 de ani, a renunţat în urmă cu patru ani la statutul de angajată în corporaţie şi a pornit o afacere cu pantofi pentru femei. Acum are 17 angajaţi care produc 1.000 de perechi de încălţări pe lună, iar vânzările din 2015 au înregistrat un avans de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Antreprenoarea povesteşte ce a făcut-o să renunţe la multinaţională, cum a ajuns Diane Marie, firma care îi poartă numele, la vânzări de 1,5 milioane de lei pe an şi ce planuri are. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5.30, iar la 7 îşi începe programul la atelier (şi nu e prima care ajunge, sunt doi angajaţi care preferă să înceapă lucrul înainte de ora 6), nu pentru că ar avea vreo constrângere anume, ci pentru că este o persoană matinală, povesteşte Diana Nedea, care din când în când însoţeşte cuvintele de gesturi enegice, pentru a sublinia parcă ideile. Spune că îi place să poarte cel mai mult sandale şi cizme  (dovadă că a potrivit la blugi şi cămaşă albă sandale argintii), că nu are multe perechi de încălţări, „doar vreo 40“, şi ştie asta pentru că le-a numărat recent, a mai întrebat-o cineva.

Nici n-ar avea unde să ţină mai multe perechi, pentru că spaţiul este limitat; locuieşte într-o garsonieră şi nu păstrează încălţările mai mult de doi ani. Are câteva perechi preferate pentru fiecare anotimp, iar cel mai adesea alege încălţări fără toc, deşi e minionă, pentru că merge foarte mult pe jos. „Am un telefon nou şi am instalat o aplicaţie care spune că merg pe jos, doar în fabrică, 8 km pe zi. Poate nu este foarte precisă măsurătoarea, dar 5 or fi!“ În primele luni ca antreprenoare, mergea la atelier pe pantofi cu toc şi îmbrăcată în deux pieces, până când a alunecat pe scări şi a decis că e mai bine să îşi adapteze ţinuta la mediu. În fond, nu mai era într-o corporaţie.

Aşezată la terasa din Centrul Vechi al Capitalei, la doar o aruncătură de băţ de magazinul Diane Marie pe care l-a deschis în 2012, pare mai degrabă o studentă decât o antreprenoare care la patru ani de la înfiinţarea afacerii a ajuns la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei. Urmăreşte din priviri trecătorii şi identifică lejer un grup de englezi care, în mod surprinzător, pentru că era o zi însorită, nu aveau şlapi, ci încălţăminte sport. Pesemne este efectul mediului, pentru că a fost înconjurată mai mereu de încălţări; părinţii ei, ingineri de profesie, au absolvit o facultate cu profil de prelucrare a pielăriei, lucrează în domeniu „de o viaţă“ şi au o fabrică pentru export, în sistem lohn, cu 60 de angajaţi.

citeste in continuare:http://www.businessmagazin.ro/analize/comert/antreprenoarea-care-isi-lasa-angajatii-sa-vina-si-sa-plece-de-la-munca-la-ce-ore-vor-ei-16014922?ref=yfp