Andrei Volosevici a fost reţinut pentru 24 de ore pentru fapte de corupţie care s-ar fi petrecut în 2021

Primarul Andrei Volosevici, jurnalistul ploieştean Cătălin Stavri şi încă două persoane, administratori ai unor societăţi comerciale cu interes în cauză, au fost reţinuţi aseară pentru 24 de ore într-un dosar de fapte de corupţie instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Procurorii ajutaţi şi de ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti au efectuat, ieri, 7 percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti, în dosar efectuându-se cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă, pentru fapte care s-au petrecut în 2021.
Conform Parchetului , "în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale. De asemenea, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL"
La sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au fost conduşi, în vederea audierii, un număr de 14 persoane, audierile terminându-se târziu în noapte, în jurul orei 3.
Ieri a fost ultima zi din cel de-al doilea mandat al primarului Andrei Volosevici. În această dimineaţă urmează ca noul consiliu local să fie constituit, iar noul primar, Mihai Poliţeanu, să depună jurământul de credinţă.
Update: Andrei Volosevici a fost plasat sub control judecătoresc pentru următoarele 60 de zile. Şi ceilalţi 3 suspecţi din acest dosar au primit aceeaşi măsură.