sâmbătă , 10 aprilie 2021
Acasă / Locuri de munca / Ce trebuie să faci dacă vrei să te angajezi ca asistent personal profesionist!

Ce trebuie să faci dacă vrei să te angajezi ca asistent personal profesionist!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova continuă campania de identificare și recrutare a persoanelor care doresc să devină asistent personal profesionist în cadrul proiectului „TreI: Interacțiune, Integrare, Independență! – proiect B”, proiect cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN, prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Concret, DGASPC Prahova caută persoane care să fie interesate să îngrijească la ele acasă o persoană cu dizabilităţi dintr-unul dintre centrele direcţiei. Potrivit legii, asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat pe baza nevoilor individuale ale acestuia, în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cererea de solicitare a atestării ca asistent personal profesionist trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

  1. Copii de pe actele de stare civilă;
  2. Copie de pe dovada absolvirii învățământului gimnazial obligatoriu corespunzător prevederilor legale în vigoare la data absolvirii studiilor;
  3. O scurtă prezentare a sa, precum și a persoanelor cu care locuiește, menționând numele și prenumele, data nașterii acestora și gradul de rudenie/tipul de relație cu solicitantul, precum și acordul din partea fiecărei persoane adulte cu care locuiește pentru activitatea pe care urmează să o desfășoare;
  4. Adeverințe medicale privind starea de sănătate, eliberate de medicul de familie, atât pentru solicitant, cât şi pentru persoanele cu care locuieşte;

5.Copie de pe titlul de proprietate/coproprietate sau de pe contractul de închiriere sau comodat al locuinței, pe o durată de minimum 3 ani, cu o cameră separată pentru cu o cameră separată pentru persoana/persoanele care urmează a fi îngrijită/îngrijite;

6. Declarație pe propria răspundere, în formă autentică, a coproprietarului/coproprietarilor sau a proprietarului, în cazul închirierii sau al comodatului, privind acordul ca solicitantul să desfășoare activitatea de asistent personal profesionist;

7. Copie de pe certificatul de calificare sau de pe certificatul de competenţe profesionale ca asistent personal profesionist (emis de un furnizor acreditat de formare profesională);

8. Cazierul judiciar și adeverința de integritate comportamentală pentru solicitant și persoanele cu care acesta locuiește.

Certificatul de calificare sau certificatul de competenţe profesionale ca asistent personal profesionist pot fi obținute urmând cursurile unui furnizor acreditat de formare profesională.

Consiliere în vederea obținerii atestatului de asistent personal profesionist necesar recrutării, precum și informații suplimentare cu privire la drepturile de care beneficiază APP-ul, pot fi solicitate la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, din Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 14-16în cadrul Serviciului Resurse Umane, sau apelând numărul de telefon 0244/586.100, interior 248, ori prin transmiterea unui e-mail către resurseumanedgaspc@yahoo.com.

Verifică şi

DGASPC Prahova caută asistenţi maternali profesionişti în cadrul proiectului Team-Up

Direcţia Generală de Asistenţă Socială Și Protecţia Copilului Prahova, în calitate de partener în cadrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *