joi , 4 martie 2021
Acasă / Administratie / A.N. Apele Române e de acord cu proiectul ministatiei de epurare pentru cartierul Mitica Apostol

A.N. Apele Române e de acord cu proiectul ministatiei de epurare pentru cartierul Mitica Apostol

Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, împreună cu echipa de lucru din cadrul primăriei și Consiliului Local Ploiești, informează comunitatea locală că, proiectul propus locuitorilor cartierului Mitică Apostol pentru realizarea ministației de epurare a primit acordul Apelor Române.
Administrația Națională Apele Române și-a exprimat oficial acordul pentru realizarea acestei investiții, care implică realizarea unui sistem de deversare a apelor reziduale în canalul Buda – Casa Sitelor, prin racord în zona viitoarei stații de epurare, ce va asigura curățarea apelor uzate din cartierul Mitică Apostol, conform legislației în vigoare.
“Am reușit să obținem acest accept al Apelor Române, care reprezintă unda verde pentru punerea în aplicare a proiectului ce include ministația de epurare, și astfel, facem un pas înainte în ceea ce privește modernizarea cartierului Mitică Apostol din Ploiești, așa cum le-am promis cetățenilor din acest cartier la ultima întâlnire pe care am avut-o cu aceștia.
Obținerea acestui acord al Apelor Romane este o veste bună pentru noi, deoarece prin punerea în aplicare a acestei soluții tehnice pe care am gândit-o, se vor asigura costuri mai mici ale lucrărilor și se va reduce semnificativ timpul de realizare a acestor servicii publice către cetățenii cartierului Mitică Apostol ” a menționat, în acest context, primarul Andrei Liviu Volosevici.

Comunicat Primăria Ploiesti

Foto arhiva

Verifică şi

Azi a fost depusă la CNI documentaţia pentru Spitalul Municipal de Urgenţă Ploieşti

Primăria Ploieşti a  depus, astăzi, la Compania Națională de Investiții, solicitarea de includere în programul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *