duminică , 7 martie 2021
Acasă / Evenimente / Percheziţii în Ploieşti într-un caz de falsificare de bani şi trafic de droguri de mare risc

Percheziţii în Ploieşti într-un caz de falsificare de bani şi trafic de droguri de mare risc

Au fost percheziţii astăzi în Ploieşti într-o cauză privind prinderea unui grup infracţional specializat în falsificare de bani, dar şi de trafic de droguri de mare risc. Cazul a fost instrumentat de procurorii DIICOT Brașov care au efectuat, astăzi, 28 de percheziții, pe raza municipiilor Brașov, Craiova, Ploiești și a judeţului Alba. 

Grupul infracţional organizat, despre care oamenii legii spun că ar fi specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, s-a constituit în august 2020 la Bucureşti, atunci când trei suepci în acest dosar au încercat să obțină sume mari de bani din falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri.

Potrvit unui comunicat de presă “din investigațiile efectuate în cauză, a rezultat faptul că o parte dintre membrii grupului a întrevăzut o oportunitate și din contrafacerea de bancnote emise de către statul român, respectiv bancnote din cupiură de 100 de lei, sens în care au desfășurat mai multe activități, în vederea obținerii unei calități a bancnotei cât mai apropiată de original.

Un alt palier abordat a fost reprezentat de implicarea în activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, sens în care membrii grupului au oferit/vândut droguri de risc și de mare risc (canabis și cocaină), mai multor persoane.

S-a reţinut faptul că, în perioada 25 – 31 ianuarie 2021, membrii grupării au intenționat să pună în circulație suma de 50.000 de euro, compusă din bancnote din cupiură de 50 de euro falsificate”, acuză procurorii.

Poliția anunță că, în urma colaborării cu EUROPOL, s-a stabilit faptul că falsurile produse de membrii acestei grupări au fost semnalate pe teritoriul a 10 state din cadrul Uniunii Europene.

În cadrul acțiunilor de miercuri au fost identificate aparatura folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro, formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de canabis, 10 grame de cocaină, precum și sumele de 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei.

21 de persoane sunt audiate la sediul DIICOT- S.T.Braşov.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și s-a derulat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești, Alba și București, respectiv al jandarmilor din cadrul G.M.J. Burebista Brașov.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

 

Verifică şi

Bărbatul care a provocat accidentul de ieri de la Valea Călugărească a murit. Nu în spital, ci la politie!

Bărbatul care a provocat accidentul cu patru mașini de la Valea Călugărească de ieri și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *