marți , 9 martie 2021
Acasă / Administratie / De pe 31 martie, Direcţia de pază şi Direcţia de protecţia plantelor vor fi desfiinţate

De pe 31 martie, Direcţia de pază şi Direcţia de protecţia plantelor vor fi desfiinţate

Din 31 martie 2021, Direcţia judeţeană de Pază Prahova şi Direcția Județeană de Protecția Plantelor și de Întreținere a Drumurilor Județene Prahova vor fi desfiinţate. Este anunţul făcut astăzi, după şedinţa de consiliu, de către preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu. Cel puţin salariaţii Direcţiei de Pază ar putea rămâne în cadrul firmei spre care va fi externalizat serviciul de pază. Consilierii Pro România şi Prahova în acţiune s-au abţinut de la votarea celor două proiecte, în vreme ce consilierii PSD şi PPUSL au anunţat încă de ieri că nu vor vota aceste puncte. Chiar şi aşa, proiectele au trecut, cu acordul celorlalţi aleşi judeţeni. 
Mai jos redăm integral postarea lui Iulian Dumitrescu referitoare la şedinţa de astăzi:
“Dacă am stat ani la rând fără să rezolvăm problemele oamenilor, consider că nu mai putem aștepta nicio zi. Trebuie să dăm drumul investițiilor.
Consiliul Județean Prahova a aprobat astăzi:
1️⃣ Desființarea, începând cu data de 31 martie 2021, a Direcției Județene de Pază Prahova (159 de posturi) și a Direcției Județene de Protecția Plantelor și de Întreținere a Drumurilor Județene Prahova (59 de posturi). În aceeași ședință, salariile din 2021 ale angajaților administrației publice județene au fost plafonate la nivelul celor din decembrie 2020.
❗ Vom externaliza serviciul de pază și, prin caietul de sarcini, vom solicita firmelor de pază să îi angajeze pe foștii angajați ai administrației publice. Banii economisiți de Consiliul Județean vor fi cheltuiți pe investiții de care prahovenii au mare nevoie.
2️⃣ Contractarea unei finanțări interne rambursabile în valoare de 165 milioane de lei pentru finanțarea unor obiective de investiții de interes județean, inclusiv pentru asigurarea cofinanțării unor proiecte depuse pe fonduri europene și guvernamentale. Din acest împrumut:
✅ 16,2 milioane de lei vor fi alocați investițiilor în sănătate (15,06 milioane de lei pentru Spitalul Județean de Urgență Ploiești și 1,16 milioane de lei pentru Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești);
✅ 22,21 milioane de lei vor fi alocați investițiilor în drumuri (DJ 102I, DJ 102K, DJ 102D, DJ 100C, DJ 720, pasaj intersecție DN1 cu DJ 101 și strada Buda);
✅ 93,88 milioane de lei vor fi alocați investițiilor în termie (reabilitare rețele termice SACET Ploiești, înlocuire arzătoare cazanul nr. 5 CET Brazi);
✅ 29,49 milioane de lei vor fi alocați înființării rețelei de gaze naturale în Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic;
✅ 0,69 milioane de lei vor fi alocați investițiilor în Centrul Școlar de Educație Incluzivă – Comuna Filipeștii de Tîrg;
✅ 2,7 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Casei Compozitorului Paul Constantinescu din Ploiești.
❗ Dacă am stat ani la rând fără să rezolvăm problemele oamenilor, consider că nu mai putem aștepta nicio zi. Nu putem face pași înainte decât prin investiții masive în infrastructura județului Prahova. Încercăm să multiplicăm banii pentru investiții prin atragerea de fonduri europene și guvernamentale. Consiliul Județean Prahova trebuie să asigure, din bugetul propriu sau din împrumuturi, contribuția proprie la aceste proiecte și să finanțeze obiective importante, cum ar fi cele din sănătate, a căror amânare nu mai este posibilă!”

Verifică şi

Parapet de beton de 1.5 km montat pe DN1 la Sinaia

Primăria Sinaia  împreună cu CNAIR a montat azi dispozitive de beton pentru creșterea gradului de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *