sâmbătă , 5 decembrie 2020
Acasă / Social / Meniul zilei în aşteptare în variantă Orizont Ploieşti. Fă un gest frumos pentru un nevoiaş!

Meniul zilei în aşteptare în variantă Orizont Ploieşti. Fă un gest frumos pentru un nevoiaş!

În Ploieşti, restaurantele sunt închise, dar asta nu-i împiedică pe patronii cu suflet mare să se gândească şi la cei şi mai năpăstuiţi. Soţii Andreea şi Dragoş Podoş Prisnel de la Restaurantul Orizont s-au gândit să adapteze Meniul zilei în Aşteptare, o idee pe care au văzut-o la Braşov şi fac o reducere la meniurile comandate pentru persoane nevoiaşe. 
“Ideea este următoarea: cineva plăteşte un meniu care la noi costă în mod normal 20 de lei (însemnând o ciorbă şi fel principal) pentru o persoană nevoiaşă, meniu care va costa 17, nu 20 de lei.
După ce face comanda şi plăteşte, oricând poate trimite o persoană nevoiaşă să ridice acel meniu de la restaurant sau dacă sunt trei meniuri, de exemplu îl ducem chiar noi, gratuit.
Optiunea #MeniulZileiInAsteptare, ne permite şi nouă şi clienţilor noştri cărora le mulţumim că ne-au rămas aproape, să facem fapte bune. Traversăm o perioadă dificilă şi chiar dacă noi avem terasă şi încă mai suntem vizitaţi de clienţi şi facem şi livrări la domiciliu tot am simţit din plin efectele acestei crize. Chiar şi aşa suntem conştienţi că există oameni cu adevărat necăjiţi şi încercăm să venim în sprijinul lor”, a explicat Andreea Podoş Prisnel.

Verifică şi

Galerie foto: Locuitorii din Păuleşti au plantat 2.000 de stejari în pădurea de la marginea comunei

De peste 10 ani, în comuna Păuleşti s-au mutat mulţi ploieşteni, dornici să trăiască la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *